În cadrul întâlnirilor noastre cu tineri muzicologi, o cunoaștem astăzi pe Desiela Ion, absolventă a programelor de licență și masterat în Muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din București și deținătoarea unui titlu de Doctor în muzică obținut în 2023, la aceeași instituție.

Pentru început, aflăm de la Desiela Ion cum a ales drumul muzicologiei:

„Am făcut 12 ani de pian principal la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti" și cursul natural era să mă duc la pian principal la Universitatea Națională de Muzică din București. Însă, în timpul liceului, am avut ocazia și onoarea să o am ca dirigintă și ca profesoară de teorie pe doamna profesoară Carmen Popa, care studiase muzicologia la Cluj și care m-a îndrumat spre o viitoare admitere la secția de muzicologie.

Am făcut toate demersurile, am dat examenele de admitere de la această secție, am intrat, iar pentru mine de atunci a început greul. Am observat cât de multe lipsuri am, cât de greu îmi este să scriu niște texte simple, dar care trebuie să fie totuși ușor de înțeles pentru toată lumea, cât de greu este să nu repet anumite cuvinte și totodată să nu folosesc un limbaj greoi. Astfel, am realizat că, în ciuda faptului că eu credeam că stau bine la acest capitol, nu era așa. Și această muncă din primii ani de licență cred că a fost cea mai importantă pentru mine, având ajutorul extraordinar al profesoarei mele, Valentina Sandu Dediu, care întotdeauna a știut cum să mă ajute, m-a îndrumat constant, mi-a spus ce trebuie să fac în continuare, ce lecturi să am, ce muzică să ascult, ce texte șice arhive să cercetez... deci, toate aceste lucruri care, pentru mine, au însemnat cheia succesului în scrierea unui text elaborat dar totuși concis și frumos.

Am urmat apoi masterul la Sinteză muzicologică, acolo unde am continuat cu cercetarea mea și bineînțeles că am făcut și un doctorat științific în Muzicologie, pe care l-am terminat în 2023."

Care sunt etapele scrierii unei lucrări muzicologice ample, aflăm de la Desiela Ion:

„La licență am început bineînțeles cu genurile muzicale clasice pe care le faci în primii ani, dar întotdeauna am avut în minte că în anul IV va trebui să dezvolt o cercetare amplă, și-atunci m-am gândit la anumite subiecte care m-ar interesa și m-am oprit la neoclasicismul secolului XX. Am realizat în lucrarea mea comparații între ceea ce s-a întâmplat în Europa și în România și probabil că acesta a fost punctul de plecare și pentru subiectul pe care aveam să-l abordez la master, și anume Dumitru Capoianu, un compozitor extraordinar despre care s-au scris extrem de puține lucruri. Nici eu nu aveam foarte multă bibliografie și cred că de atunci am început procesul acesta de cercetare și mai intens pentru mine, pentru că am început să lucrez în arhive.

Contextul a fost de așa natură încât, în 2018, am fost angajată la Direcția de Cercetare Inovare și Informare a universității noastre, în calitate de referent de cercetare și a trebuit să încep să lucrez la diverse proiecte pe care Direcția le avea și pe care trebuia să le susțină în viitor. Astfel a început lucrul meu în arhive. M-am dus prima oară la Arhivele Naționale și apoi la Arhivele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, unde m-am interesat despre compozitorul pe care voiam să-l abordez la master pentru lucrarea de disertație, și anume Dumitru Capoianu.

De-atunci, lucrurile au început să se miște tot mai mult, am fost la și mai multe arhive, am cercetat și mai multe documente. În același timp, am avut în desfășurare un proiect foarte important cu privire la volumul despre Filarmonica din București coordonat de Valentina Sandu Dediu. Toate acestea m-au condus către lucrarea de doctorat pe care am susțint-o în 2023 cu privire la repertorii românești programate în simfonicele Orchestrei Filarmonicii în secolul XX, bineînțeles luând în calcul toate ideologiile și problemele sociale și politice care au existat în acea epocă. Procesul a fost îndelungat, s-a desfășurat pe parcursul a 4 ani pentru că a implicat multe arhive, multe documente și, mai ales, o pandemie care cumva a blocat accesul la anumite arhive timp de 2-3 ani."

Ne povestește acum despre experiențele sale în cadrul simpozioanelor muzicologice, Desiela Ion:

„Încă din anul I am început să merg la simpozioane. Mi-a fost foarte greu pentru că sunt o fire mai timidă, mai introvertită și atunci mi se părea o provocare să susțin 15-20 de minute de prelegere în fața unui public de specialitate care, cu siguranță, îmi va pune întrebări, după care va exista o discuție cu privire la ceea ce am scris. Mi-a fost foarte greu, dar am fost încurajată de toată lumea din jur, de toți profesorii mei și mai ales de doamna profesoară Valentina Sandu Dediu, să merg ori de câte ori am ocazia. Așa că a fost o constantă pentru mine mersul la simpozioane, la conferințe. Și, în 2018, de când m-am angajat la Direcția de Cercetare, Inovare și Informare, am avut ocazia să și organizez aceste conferințe și simpozioane de-a lungul a 5-6 ani deja."

Cum se organizează un simpozion?

„Depinde de simpozion și depinde de cât de mare este. În 2019, am organizat un simpozion extrem de important pentru universitatea noastră, și anume cel derulat în colaborare cu International Musicological Society, axat bineînțeles pe regiunea noastră, pe Balcani, dar care a presupus peste 150 de invitați - și români, dar majoritatea străini. A fost o muncă de un an și jumătate, o muncă susținută. Am desfășurat foarte multe activități pe care mi-ar fi greu să le spun acum, dar, în mare, este o muncă unde trebuie să fii foarte serios, foarte exact, trebuie să fii foarte organizat, să ții minte ce ai făcut, ce ai de făcut. De asemenea, trebuie să fii permanent în contact cu cei implicați, eu am menținut întotdeauna dialogul cu participanții, pe mail sau prin telefon. Trebuie să fii disponibil să împărtășești informații, lucruri care nu țin neapărat de un proces științific, de prelegere, cât și de toate aspectele organizatorice. Și da, m-am ocupat de toate acestea, de la cazare, la mâncare, până la cele patru sesiuni care s-au desfășurat simultan în universitatea noastră, în diferite săli ale instituției, și pot să spun că acela a fost cel mai mare simpozion pe care l-am organizat, bineînțeles cu ajutorul directorului Direcției de Cercetare, Inovare și Informare, domnul profesor Nicolae Gheorghiță.

Când mă gândesc la alte simpozioane, pot da exemplul celor realizate prin proiectele susținute de Fondul de Dezvoltare Instituțională. Pe acestea le-am organizat în mai puține luni, pentru că au presupus un număr redus de invitați - 30-40 de persoane - dintre care probabil mai mult de jumătate dintre ei, străini. Însă, cea mai mare satisfacție este atunci când primim feedback de la acești invitați străini, nume extraordinar de importante în muzicologia internațională, care ne spun cât de bine s-au simțit în București, cât de frumos este la noi în universitate și ce importantă cercetare desfășurăm aici cu privire la muzica românească."

Deci, legătura cu muzicologii străini e foarte bine implementată la nivel de universitate!

„Da, și acesta este meritul domnului profesor Nicolae Gheorghiță, care de-a lungul acestor ani, de când sunt și eu angajată și am putut să observ acest lucru, dorește foarte mult să promoveze universitatea noastră prin aceste proiecte de cercetare care înseamnă legături cu muzicologi străini extraordinari.

De exemplu, pot să vorbesc despre venirea lui Richard Ruskin în România, în 2018, care a venit odată cu acest proiect desfășurat de universitatea noastră și adus de noi, de Direcția de Cercetare, Inovare și Informare, în colaborare cu Școala doctorală „Constantin Brăiloiu"."

Dacă ar fi să ne spui care e latura muzicologică care îți place cel mai mult, probabil ar fi cercetarea, nu-i așa?

„Da, cercetarea de arhive. Poate că mă gândeam și eu înainte să intru la conservator, la secția de Muzicologie, că această muncă de cercetător este o muncă destul de singuratică, plictisitoare, probabil anostă. Însă, am observat de-a lungul acestor ani cât de satisfăcător este acest lucru în echipă, pe care îl realizez alături de colegii mei de la secția de Muzicologie și nu numai. Și mi-am dat seama că cel mai important într-o muncă de cercetare este să primești un feedback, să vorbești cu cineva despre tema cercetării pe care o desfășori deoarece uneori pot fi tratate informații destul de sensibile. Și aici pot să vorbesc de exemplu despre munca de cercetare pe care am realizat-o la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Probabil că a fost cea mai interesantă și provocatoare experiență a mea pentru că am descoperit niște informații cu adevărat tulburătoare, pe care a trebuit și pe care am vrut să le discutăm împreună - nu am fost singură, am fost și cu colegele mele Benedicta Pavel și Ana Diaconu - și, într-adevăr, toată această muncă de echipă și discutarea unor lucruri pe care probabil noi nu le știam, despre care doar auzisem, ne-a condus la niște rezultate cu adevărat bune.

Cele mai mari satisfacții sunt atunci când am produsul finit, când am lucrarea, când am prezentarea, când am realizat acel lucru pentru care m-am zbătut și am muncit atât de mult. Și ce mă bucură, din nou, foarte mult este atunci când primesc feedback. Indiferent de natura acestui feedback, mai pozitiv sau mai negativ, este întotdeauna foarte important pentru mine să văd unde sunt, unde am ajuns și unde mă îndrept în viitor cu această cercetare sau cu alte cercetări."