Rămânem în sfera unei arte care îmbină mai multe aspecte artistice, să-i spun așa, și aceasta este muzica de film. Muzică creată cu un scop precis, dar care în multe cazuri rezistă prin ea însăși. O artă pe care deja o avem de mai bine de 100 de ani printre noi și care are deja monștrii ei sacri. Pentru tine, cum este muzica de film?

Este, fără îndoială, un ingredient absolut necesar în orice film. Sigur, excepție făcând filmele moderne care nu mai au absolut niciun fel de coloană muzicală, sonoră.

Îmi place, spre exemplu, atunci când călătoresc cu avionul pe zborurile astea foarte lungi, intercontinentale, să urmăresc filmele acelea pe ecranul acela mic de tot, fără sonor. Și să văd în ce măsură reușește un film să îmi transmită o emoție, să creeze o atmosferă, fără sprijinul muzicii. Nu toate filmele reușesc asta, bineînțeles.

Imaginați-vă, spre exemplu, că urmăriți un film de groază cu sonorul la zero. Poate fi chiar o comedie. Muzica întotdeauna creează o atmosferă cu totul special atunci când o punem acolo în valoare.

Apropo de începuturile cinematografului, interesant de remarcat faptul că, la început de tot, muzica ce însoțea filmele mute era o muzică cântată live de un pianist acolo pe o pianină deșelată acolo, dar se petrecea live odată cu proiecția filmului.

Normal, pentru că nu exista înregistrarea, acum trebuie să spunem.

Exact, evident, da, erau niște constrângeri tehnologice.

Ca și muzica la radio, de altfel, nu?

Exact. Primele transmisii radio erau pur și simplu concerte live. Se cânta live pentru că nu se...

Dacă venea pianistul!

Și apoi au fost foarte mulți compozitori care au colaborat cu mari regizori, care au primit comenzi pentru filme. Unele dintre ele au devenit, într-adevăr, capodopere.

Știu că am participat, la un moment dat, în Franța, cu Orchestra Națională a Franței, cântam în concert cu vioară și orchestră ca solist și după aceea era programat, cred că o lucrare de Șostakovici sau așa ceva, un compozitor rus care însoțea un film din ăsta sovietic grandios și aveau loc spectacolele astea în niște săli de sport mari care puteau găzdui și orchestra și un ecran uriaș deasupra orchestrei și publicul care să fie martorul întregii desfășurări.

Deci, întotdeauna există această tendință, această chemare către muzica live care e diferită de cea înregistrată.

Vorbeam de moștri sacri. Ce părere ai despre John Williams?

Ne-a lăsat, probabil, printre cele mai semnificative lucrări și dovadă faptul că ele stau în picioare și despărțite de filmul pentru care au fost concepute, bineînțeles.

Dar ceea ce e interesant e că John Williams scrie și muzică clasică pur și simplu.

Păi, bineînțeles, cum altfel!