Idei în laborator
Înapoi la: Emisiuni
Violonistul Iohan Coman
Cum arată lumea tinerilor muzicieni de astăzi? Ce înseamnă să crești în universul muzicii clasice și să-ți construiești zi de zi un drum artistic pe scene internaționale?
Răspunsurile la aceste întrebări le aflăm astăzi de la Iohan Coman, tânăr violonist român în vârstă de 24 de ani, născut la Paris, cu studii în Franța, România și Republica Moldova și, în prezent, student la Royal Academy of Music din Marea Britanie. De altfel, Johan Coman a fost singurul reprezentant al României ajuns în semifinala Secțiunii Vioară a Concursului Internațional "George Enescu", ediția cu numărul 20.
În deschiderea dialogului nostru, am vrut să aflu de la Iohan Coman cum a început povestea lui cu vioara.
"Eram la Paris, din ce mi-aduc eu aminte, mergeam la ore de vioară, la lecții, la Conservatorul Rahmaninov, dar totul a început printr-un semn dat părinților mei. Și, ca să povestesc așa rapid, eram într-un parc și mă jucam cu jucării de plastic și în loc să mă joc în nisip, eu imitam cântatul la vioară. Și-atunci, părinții au zis că e ceva cu copilul ăsta, hai să-l dăm la vioară să încercăm. Și așa a început povestea cu vioara."
Laureat al mai multor concursuri internaționale, Iohan Coman a debutat ca solist la vârsta de 8 ani și de atunci a susținut numeroase concerte în calitate de solist.
Dar cum era Johan Coman la 8 ani și ce a mai rămas din copilul de atunci în muzicianul de astăzi?
"Când eram copil, cred că exista mai multă inocență, să zic, și probabil că emoțiile nu erau la fel de mari. Nu era aceeași presiune, nu același stres, sau nu o simțeam eu, dar cred că ceva de acolo a rămas. Acea calmitate, să zicem, și confort pe scenă."
Pentru Iohan Coman, vioara face parte din viața de zi cu zi și ocupă o mare parte din timpul său. Dar cine este Johan dincolo de instrument?
"Înseamnă tot. În primul rând, viața de artist, de muzician nu e separată, face parte din viața mea. Asta, fac zi de zi. Îmi ocup majoritatea timpului cu vioara, deci nu pot separa. Dar, cu siguranță, nu cânt 24 din 24 și nu studiez în continuu. Deci, persoana din spatele viorii, să zic așa, e doar Johan, care încearcă să evolueze și să-și atingă visurile. Și când are vioara, asta face."
Iohan Coman a susținut concerte pe scene importante și a participat la numeroase competiții, între care și Concursul Internațional "George Enescu", ediția a 20-a, unde s-a calificat în semifinala secțiunii vioară.
Dar cum arată concret viața unui tânăr muzician care se pregătește pentru competiții?
"E cu siguranță multă presiune pe un artist tânăr, să zic așa, care se pregătește. Cu toții știm nivelul foarte înalt peste tot, incluzând Concursul Enescu. Și pe unde am fost, întotdeauna m-am lovit cu realitatea, să zic așa, că, de fapt, nu sunt doar eu acolo care are potențial, să zicem. Sunt foarte, foarte mulți tineri, cum am putut vedea și la Enescu, un mult mai tânăr decât restul a și câștigat.
Deci, întotdeauna o să existe presiunea asta și cum putem trece… cred că încrederea în sine contează foarte mult și pregătirea. Altfel nu cred că poți trece."
Parcursul unui tânăr muzician are nevoie adesea și de sprijinul celor dragi. Cât de importantă este această susținere pentru Iohan Coman?
"Extraordinar de importantă, adică pe calea asta țin doar să le mulțumesc tuturor, primul rând părinților, familiei mele, surorii mele, profesoarei mele de vioară și tuturor celor din jurul meu, pentru că, într-adevăr, e o meserie dură și un drum anevoios și fără persoane în jurul tău care să te susțină din toate punctele de vedere, nu aș vedea cum un tânăr artist ar putea reuși.
De sigur, poate sunt persoane mai puternice de caracter. Eu, cel puțin, știu sigur că am nevoie de persoane în jurul meu."
Competiția face parte din viața unui muzician, iar dorința de a reuși poate deveni o sursă importantă de motivație.
Este importantă competitivitatea pentru un tânăr care își dorește o carieră? Iată perspectiva lui Iohan Coman:
"Nu cred că există altă modalitate. Până la urmă, asta te împinge de la spate. E dorința aia de a reuși, de a câștiga. Și, după părerea mea, nu e un lucru rău. Dimpotrivă, e aspectul ăla care te motivează să evoluezi, să studiezi. Și pregătirea aia până la concurs depinde de la persoană la persoană, dar cel puțin la mine, știu sigur că am nevoie de două, trei, patru, poate chiar cinci luni înainte de concurs să mă pregătesc. Iar pentru cinci luni de studiu, cred că ai nevoie de puțină motivație."
Dincolo de concursuri și performanță, ce înseamnă, de fapt, muzica pentru Iohan Coman? Și cum putem aduce muzica clasică mai aproape de tânăra generație?
Poate sună un pic clișeic, dar chiar înseamnă totul, pentru că, până la urmă, asta am făcut de la o vârstă foarte fragedă, doar muzică clasică. Iubesc orice gen de muzică, dar muzica clasică are, într-adevăr, ceva special. Are puterea aia de atinge adâncurile inimilor. Și o spun pentru că eu trec prin asta în fiecare zi, văd persoane care se schimbă sau experimentează anumite emoții ce nu le poți explica de multe ori.
Pentru tineri, eu pot doar să recomand să meargă la concerte și, de fapt, văd asta din ce în ce mai mult. Tineri care merg la concerte clasice și mă bucur enorm. Probabil că încep să descopere frumosul, să zic așa."
La final, cu gândul la viitor, l-am întrebat pe Iohan Coman care este cel mai mare vis al lui legat de vioară și de muzică în general.
"Într-un mod mai simplistic, să zic așa, de mic copil îmi doresc să devin un solist la nivel internațional. Să ajung să am ocazia să împărtășesc toată această muzică frumoasă de care vorbeam. Ăsta este visul principal. Să mă înconjor cu persoane similare, cu care să pot să mă bucur împreună, pentru că… și aici vorbesc, în special, de muzică de cameră, pentru că e ceva special în a te conecta cu persoane pe care nu le-ai mai cunoscut și apare o anumită conexiune și o chimie pe care nu prea poți să o descrii. Muzica de cameră, într-adevăr, are un loc special și doresc mult să fac asta."
Astăzi am descoperit universul viorii prin ochii lui Iohan Coman, un tânăr violonist de 24 de ani, student la Royal Academy of Music din Marea Britanie și singurul reprezentant al României ajuns în semifinala secțiunii vioară a Concursului Internațional "George Enescu", ediția a 20-a.
Sunt Ioana Țintea și ne reauzim curând cu alte povești din laboratorul nostru de idei.