Astăzi, la "Idei în laborator", continuăm seria întâlnirilor noastre cu tineri muzicieni români care au participat la cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional "George Enescu".

Cum arată lumea tinerilor muzicieni de astăzi și ce înseamnă să te pregătești pentru o competiție? Răspunsurile la aceste întrebări le aflăm de la violoncelistul Cornelius Zirbo, în vârstă de 28 de ani, cu o bogată experiență artistică atât în România, cât și pe scene din străinătate.

Laureat al mai multor concursuri internaționale și membru al Orchestrei de Cameră Radio, Cornelius Zirbo a fost anul acesta singurul reprezentant al României admis după selecția preliminară la secțiunea violoncel din cadrul Concursului Enescu.

În deschiderea dialogului nostru am dorit să aflu de la Cornelius Zirbo cum a început povestea lui cu violoncelul.

"Îmi amintesc foarte clar prima întâlnire cu violoncelul. Aveam un prieten de familie care cânta la violoncel și părinții mei, care nu sunt muzicieni, dar care iubesc muzica și au așa o sensibilitate aparte înspre zona aceasta artistică, au rămas impresionați de sunetul violoncelului și cum pe mine și pe frații mei ne-au dat pe toți la școala de muzică să ne dezvoltăm cumva latură aceasta artistică, au considerat că neapărat cineva trebuie să studieze violoncelul și deși eu nu cunoșteam prea bine ce-i un violoncel, părinții mei au fost atât de convinși că au reușit să mă convingă și pe mine. Și le sunt foarte recunoscător, pentru că într-o perioadă foarte scurtă am început să mă îndrăgostesc de instrumentul acesta. Încă de mic copil am găsit această plăcere în a studia instrumentul, în a exersa acasă, în a asculta muzică clasică și cred că acesta a fost primul meu contact cu instrumentul."

Cornelius Zirbo s-a născut în Cluj-Napoca, unde a început studiul violoncelului la vârsta de 9 ani. Și-a continuat formarea la București, sub îndrumarea lui Octavian Lup și Marin Cazacu, și la Paris cu Gautier Capucon, în cadrul Fundației Louis Vuitton.

Dar ce a însemnat pentru Cornelius Zirbo să se formeze în școala românească de violoncel și să intre în contact cu școli și tradiții muzicale diferite?

"Mă consider extrem de privilegiat să am parte de mentorii pe care i-am avut de-a lungul dezvoltării mele profesionale.

Desigur vorbesc despre violoncelistul Octavian Lup și maestrul Marin Cazacu, amândoi niște violonceliști iluștri ai școlii românești de violoncel. Un lucru pe care l-am apreciat foarte mult la mentorii mei a fost faptul că atât violoncelistul Octavian Lup cât și maestrul Marin Cazacu sunt extrem de actualizați cu școala europeană de violoncel.

Tot timpul am simțit că lucrând cu ei, cumva sunt ținut la curent cu ceea ce se întâmplă pe plan internațional, să spun așa. Și acest lucru am putut să-l conștientizez prin faptul că, deși am studiat în România în mare parte, am participat la numeroase academii de vară, unde am lucrat cu violonceliști străini și niciodată nu am simțit că sunt cumva în umbră sau că aș fi fost privat de anumite informații sau de anumite, știu eu, tehnici violoncelistice. Am considerat tot timpul că am fost la pas cu ceea ce se întâmplă în Europa la momentul de față și pentru aceasta le sunt extrem de recunoscător."

Concursurile au avut un rol important în parcursul artistic a lui Cornelius Zirbo, dar este competitivitatea esențială pentru un tânăr muzician care își dorește o carieră?

"Consider că mai importantă decât competitivitatea este acea calitate de a ne autodepăși constant și de a dori să ne îmbunătățim și să fim mereu o versiune mai bună a noastră.

Pentru mine, personal, faptul că particip la un concurs, tot timpul mă pune în acea situație în care doresc să mă autodepășesc, în care progresez și, până la urmă, premiul cel mai mare pe care l-am primit la orice concurs am participat a fost faptul că, după concurs, am avut parte de acele rezultate și am putut să mă observ pe mine progresând și am putut să văd cum nivelul meu violoncelistic a crescut clar și că am ajuns la un nou nivel.

Acesta este cel mai mare premiu, dincolo de clasament și ierarhie, care uneori s-ar putea să fie cum ți-ai dori, alteori, cum, de exemplu, poate a fost și cazul meu anul acesta, nu e așa cum mi-aș fi dorit, dar, până la urmă, pregătirea a fost cea mai importantă și m-am simțit extrem de privilegiat să particip anul acesta la Concursul Internațional "George Enescu" și consider că toată experiența aceasta a fost plină, plină de învățăminte.

O pregătire pentru un concurs, mai ales de anvergura Concursului Enescu, este extrem, extrem de intensă. Ai spune că poate studiezi, știu eu, 5, 6, 7, 8 ore și după aia mergi acasă și te relaxezi, dar nu e nicidecum așa, pentru că și în momentul în care nu studiezi, întregul tău sistem e foarte concentrat pe evenimentul ce urmează. Cu cât te apropii de concurs, cu atât simți și mai puternică, de ce nu, anxietatea aceea a faptului că urmează concursul și știi că mai sunt încă 49 de violonceliști care probabil se pregătesc la fel sau și mai bine, poate și mai din timp.

E un proces extrem de intens, care nu e pentru toți. Această pregătire este un factor de stres foarte mare și pentru mine anul acesta parcă a fost mai stresant și mai intens ca niciodată, recunosc.

Am participat și acum 2 ani, în 2020 iarăși m-am înscris și în fiecare an constat că să treci de preselecția pentru Concursul Enescu e tot mai dificil. Și anul acesta pentru mine a însemnat enorm. În momentul în care am văzut lista și m-am văzut pe listă, nu am mai putut de bucurie. A însemnat foarte mult, tocmai prin faptul că a fost un număr de înscrieri foarte mare.

Iarăși faptul că am fost singurul român, m-am simțit privilegiat, m-am simțit norocos, m-am simțit binecuvântat. A fost clar un boost și un elan în pregătirea ce a urmat apoi și a fost, eu aș spune, un moment important în cariera mea."

Dincolo de concursuri și performanță, ce înseamnă de fapt muzica pentru Cornelius Zirbo și cum putem aduce muzica clasică mai aproape de tânăra generație?

"Poate ar fi o afirmație prea curajoasă să spun că aș putea eu prin ceea ce fac să apropii tânăra generație de muzica clasică, dar ce am observat că am putut face și aportul pe care l-am putut aduce în acest sens a fost faptul că am foarte mulți prieteni în afara industriei muzicii clasice. Și să cânti muzică clasică nu înseamnă să mergi la muncă, cânți patru ore și după aia ajungi acasă și te deconectezi complet.

Pentru mine, din ce văd, muzica clasică face parte din întreaga mea existență și când ajung acasă, tot muzică clasică ascult, poate tot despre ce se întâmplă în lumea aceasta a muzicii vorbesc cu soția mea, cu prietenii mei și simplul fapt că am prieteni care nu au tangență cu această zonă artistică și le mai povestesc din întâmplările mele muzicale, îi mai invit la concerte, am văzut că aceasta a avut un impact în acest sens și am văzut cum prieteni de-ai mei care inițial nu au avut prea mult contact cu muzica clasică au început să se deschidă înspre această zonă, au venit la concerte, au început ei să mă întrebe ce se mai întâmplă, ce concerte mai ai, când îi mai chemi la un concert și uite… dacă fiecare are un cerc de prieteni de genul acesta, probabil în felul acesta putem apropia generația tânără de muzica clasică.

În alt fel, personal mă simt mai limitat să pot face așa asta la o scară mai mare decât o fac în momentul de față."

La final, cu gândul la viitor, l-am întrebat pe Cornelius Zirbo care este cel mai mare vis al lui legat de violoncel și de muzică în general.

"Îmi doresc foarte mult să mă dezvolt mai mult pe latura aceasta solistică, dar concret mi-aș dori să cânt pe un violoncel mai bun. Am avut privilegiul pe durata șase ani să cânt pe un instrument pe care nu-l dețineam, în care mi-a fost împrumutat de o bancă de instrumente din Franța și mi-a plăcut foarte mult, am făcut o echipă foarte bună cu acest instrument. Era un instrument modern, extraordinar. M-am simțit foarte bine cu instrumentul acesta. Din păcate, anul acesta a trebuit să-l înapoiez și am revenit pe violoncelul meu pe care cântam în liceu.

Pentru Concursul Enescu, țin să menționez că am avut parte de un violoncel extraordinar pentru că profesorul meu din liceu, violoncelistul Octavian Lup, care deține un spectaculos Thomas Kennedy, un violoncel extraordinar, mi l-a împrumutat pe durata pregătirii și participării mele în concurs. A fost ceva extraordinar, dar când m-am întors înapoi la violoncelul meu, nu pot să vă spun ce am simțit.

Deci, concret, un vis al meu ar fi să cânt pe un instrument, cel puțin la nivelul celor pe care am cântat până acum. Să simt că mă pot bucura din plin de cântatul la violoncelul meu. Mi-aș dori să pot face asta la un nivel mai înalt."

Astăzi am descoperit universul violoncelului prin ochii lui Cornelius Zirbo, membru al Orchestrei de Cameră Radio și singurul muzician român admis, în urma selecției preliminare, la secțiunea violoncel a celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional "George Enescu".

Sunt Ioana Țintea și ne reauzim curând cu alte povești din laboratorul nostru de idei.