Idei în laborator
Înapoi la: Emisiuni
Pianista Inya Cutova
Astăzi, la Idei în laborator, continuăm seria întâlnirilor cu tineri muzicieni români care au participat la cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional "George Enescu".
O cunoaștem pe pianista Inya Cutova, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" din Constanța, care, deși se află încă la începutul parcursului său artistic, a acumulat deja experiențe importante pe scenele de concert și în competițiile naționale și internationale. Un moment important în evoluția sa artistică este participarea la Concursul Internațional "George Enescu", unde anul acesta a fost cea mai tânără pianistă admisă în prima etapă.
În deschiderea dialogului nostru am vrut să aflăm cum a început povestea ei cu pianul, ce a atras-o la acest instrument și când a simțit că muzica va deveni mai mult decât o pasiune.
"Povestea mea cu pianul a început când aveam abia 5 ani și jumătate. Înainte de pian am făcut aproximativ un an de chitară, iar apoi părinții mei au decis să mă îndrume către un nou instrument și astfel s-a ajuns la pian.
Țin minte că mi se părea foarte interesantă ideea aceasta de a începe un instrument nou și eram entuziasmată. La început, sincer, nu mă gândeam neapărat că pianul va deveni mai mult decât o pasiune sau decât ceva tare frumos pe care să-l am în viața mea. Dar totuși cred că nu au trecut foarte mulți ani până când mi-am dat seama că acesta este drumul pe care îmi doresc să-l urmez."
Viața de elevă și cea de pianistă presupun multă muncă și o bună organizare a timpului. Între școală, navetă, studiul pianului și participările la concursuri și concerte, Inya încearcă să găsească un echilibru cu sprijinul școlii și al profesorilor săi.
"Sincer, aș spune că este destul de greu să găsesc chiar un echilibru. Cred că în realitate nu sunt chiar împărțite în mod egal. Există perioade foarte încărcate cu multe concursuri sau concerte în care trebuie să dedic mai mult timp pianului. Uneori se întâmplă ca evenimentele să fie foarte apropiate între ele sau se desfășoară și în timpul anului școlar, dacă nu vara, așa că ajung și să lipsesc de la școală ca să mă pot pregăti pentru toate evenimentele la care mă duc.
Spre norocul meu, pot să spun că am o directoare minunată la școală. Ea susține tinerii artiști și sunt tare recunoscătoare pentru asta. Și profesorii mei de la școală înțeleg situația în care mă aflu. Cu sprijinul lor îmi pot permite să mă concentrez asupra parcursului meu artistic.
Bineînțeles, am și perioade mai liniștite. Anul acesta am dimineața școală. Încep orele de vreme. Fac naveta până în Constanța, deoarece locuiesc într-un oraș din apropiere. Și după ce îmi termin orele, mă întorc acasă și studiez la pian."
Participarea la cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional "George Enescu" a adus-o pe Inya în contact cu tineri pianiști foarte valoroși, unii dintre ei având deja o experiență importantă pe scenele internaționale. Cum a simțit această întâlnire? Mai degrabă ca pe o presiune sau ca pe o motivație?
"Am simțit și presiune și motivație. Bineînțeles că există o anumită presiune atunci când știi că vei concura cu muzicieni până la urmă atât de valoroși și unii dintre ei care au deja o experiență și un parcurs internațional impresionant. Dar în același timp, tocmai acest lucru mă și motivează să muncesc și mai mult și să încerc să evoluez ca să ajung la un nivel artistic cât mai înalt.
Având în vedere cât de important este acest concurs, totuși, cred că aș spune că presiunea cea mai mare nu a venit din faptul că știam ce pianiști extraordinari vor participa, ci chiar din pricina repertoriului concursului în sine. Este un repertoriu amplu și faptul că vorbim până la urmă despre unul din cele mai importante concursuri de pian din lume, aș spune, cred că vine inevitabil și cu o presiune și cu dorința de a pregăti fiecare lucrare la un nivel cât mai ridicat.
Pe lângă asta, acum doar așa personal, au fost și unele piese, nu noi, dar nu cu foarte mult timp în spate. Așadar a existat un pic și presiunea timpului și, pe măsură ce se apropia concursul, trebuia să aduc întregul repertoriu la nivelul pe care mi-l doream.
Și tocmai această combinație dintre amploarea repertoriului cu acest timp limitat și, bineînțeles, cu importanța competiției și a concurenților consacrați, a făcut pregătirea să se simtă destul de solicitantă."
Experiența Concursului Enescu i-a oferit însă și o lecție importantă.
"Poate că una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat din experiența acestui concurs a fost cât de mult contează organizarea studiului și gestionarea timpului. Pentru că atunci când ai un repertoriu atât de mare de pregătit, mai ales în paralel cu alte evenimente, nu este suficient doar să încerci așa haotic să muncești mult, cum recunosc că de multe ori așa fac și trebuie să știu și cum să-mi organizez munca, astfel încât să pot acorda suficientă atenție fiecare lucrări în parte."
În încheierea dialogului nostru, am întrebat-o pe Inya care este cel mai mare vis al ei legat de pian și de muzică în general.
"Dacă m-ați fi întrebat asta acum câțiva ani, care este cel mai mare vis al meu legat de pian și de muzică, v-aș fi răspuns că mi-aș fi dorit să ajung să cânt pe cele mai mari scene ale lumii, alături de cele mai bune orchestre.
În schimb, acum, perspectiva mi s-a schimbat un pic. În primul rând, cred că este important să avem ambiții și să ne propunem obiective cât mai înalte, clar. Dar, în același timp, nu mi-aș dori să-mi construiesc întreaga viață în jurul unor țeluri, fără de care să simt că nu aș putea fi chiar împlinită. Pentru că mi se pare că, mai ales în lumea muzicii clasice, unde simt că există atât de mulți pianiști extraordinari și competiția este din ce în ce mai mare, este cumva foarte ușor să te pierzi în această dorință continuă de a demonstra ceva și de a ajunge mereu mai sus.
Bineînțeles, nu cred că e absolut nimic greșit în a-ți dori să ajungi cât mai departe. Este foarte bine. Dacă această ambiție te poate motiva și această gândire continuă numai către viitor te face fericit și numai cu gândul de ajunge mai departe, fără să te uiți atât de mult în prezent, dacă asta face pe cineva fericit, minunat. Însă nu cred că este foarte ușor de a atinge acest ideal pentru unii.
Pentru mine este important să nu ajung să trăiesc permanent sub presiunea unor așteptări atât de mari încât să nu mă mai pot bucura de ceea ce fac în prezent. Și acum este, bineînțeles, mult mai ușor de zis decât de făcut, tocmai ce am spus, și mai am mult și eu până să ajung la această stare pe care o descriu acum și pe care mi-aș dori să o am, de a nu trăi sub presiune, dar tot o simt.
Unul dintre motivele pentru care mi-am ales până la urmă această profesie este și libertatea pe care mă gândesc că poate să-mi o ofere. Pentru că îmi doresc să pot să-mi construiesc propria viață, să am libertatea de a face alegeri. Tocmai asta îmi place legat de această carieră, pentru că până la urmă toți ar trebui să putem alege unde să mergem, ce lucruri vrem să facem, ce concerte vrem să luăm și așa mai departe.
Până la urmă muzica este o formă prin care noi transmitem emoții, cel puțin asta cred eu. Și pentru a putea face acest lucru, cred că trebuie să avem multe experiențe în afara sălii de studiu, să cunoaștem lumea, să trăim, să ne lăsăm inspirați de tot ceea ce ni se întâmplă în jurul nostru.
Visul meu este să continui să cânt această muzică atât de frumoasă și să mă dedic acestei profesii pe care am ales-o. Dar, în același timp, să mă pot bucura de tot ceea ce viața are de oferit.
Îmi doresc să evoluez, îmi doresc să îmi depășesc limitele și să îmi propun obiective ambițioase. Cred că este foarte important să ieșim din zona noastră de confort. Dar această motivație pentru a ajunge undeva nu trebuie să se transforme într-o presiune.
Eu nu am ca scop să devin foarte faimoasă sau să-mi fie cunoscut numele peste tot, pentru că nu cred că asta mi-ar aduce fericirea cu adevărat. Îmi doresc ca pianul, care este deja o parte și a fost tot timpul o parte atât de importantă din viața mea și va continua să fie, să contribuie la o viață cât mai frumoasă și mai împlinită.
Cred că este important să muncim, să ne urmărim visurile și să avem grijă ca presiunea și competiția asta continuă între noi și dorința de a ne dovedi să nu devină mai mare decât bucuria de a face ceea ce ne-am ales să facem."
Astăzi am descoperit universul pianului prin ochii Inyei Cutova, o tânără pianistă de 17 ani, selectată în etapa preliminară a secțiunii de pian din cadrul celei de a XX-a ediții a Concursului Internațional "George Enescu".
Sunt Ioana Țintea și ne reauzim curând cu alte povești din laboratorul nostru de idei.
Foto credit: Steffen Dietze