Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi
Turneul Internațional „Carmen Sylva - 180” continuă
Astăzi, 3 octombrie 2023, are loc cel de-al doilea concert susținut în cadrul Turneului Internațional "Carmen Sylva - 180", derulat cu ocazia aniversării a 180 de ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României.
Până pe data de 14 octombrie, soprana Rodica Vică, pianistele Adela Liculescu și Mara Dobresco și Maria Bîldea la harpă vor aduce un omagiu poetei Carmen Sylva, printr-o serie de concerte ce va avea loc în România, Austria, Germania și Italia.
Participă, de asemenea, istoricul literar Silvia Irina Zimmermann, traducătoare și ilustratoare, care va prezenta în cadrul concertelor lecturi din opera literară a Reginei Elisabeta a României.
Harpa pe care va cânta Maria Bîldea este un instrument istoric marca Erard, care la începutul secolului XX se afla în salonul de muzică din Palatul Regal Român și era folosită de către harpista Elodia Casseli Coandă. Programul reunește, printre altele, lucrări semnate de George Enescu, Nicolae Bretan și George Ștephănescu.
Evenimentul are loc la Muzeul Colecțiilor de Artă din București, începând cu ora 18.30. Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: birou.presa.musicarte@gmail.com.
Următorul eveniment din agenda turneului este programat vineri în Viena.