Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Violonistul Valentin Șerban și pianista Daria Tudor - recital extraordinar la Sala Radio - duminică, 12 februarie

Publicat: marți, 7 Februarie 2023 , ora 0.00
„Violin in love" este titlul propus de violonistul Valentin Șerban, câștigător al Concursului Internațional „George Enescu”, la ediția încheiată în 2021 și pianista Daria Tudor, semifinalistă a aceleiași competiții. Îi veți putea audia la Sala Radio duminică, 12 februarie, începând cu ora 18:00. Programul reunește Sonata a II-a pentru vioară și pian de Robert Schumann, Trei romanțe pentru vioară și pian de Clara Schumann și, din creația lui Ludwig van Beethoven, Sonata a IV-a pentru pian și vioară. Evenimentul de la Sala Radio face parte din proiectul „Moștenitorii României muzicale", organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera și este primul realizat în coproducție cu Artexim, marcând astfel deschiderea seriei de proiecte dedicate tinerilor muzicieni români, laureați ai Concursului internațional „George Enescu".
Ioana Țintea