Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Lansări discografice la Editura Casa Radio

Publicat: joi, 2 Iunie 2022 , ora 9.45
Editura Casa Radio invită publicul meloman la două lansări ale unor albume recent realizate în parteneriat cu Radio România Muzical.
Joi, 2 iunie, de la ora 19.00 violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica vor susține un recital organizat în cadrul „Serilor Radio România Muzical – 25”, o celebrare artistică a împlinirii unui sfert de veac de activitate a postului Radio România Muzical. Cu acest prilej, violonistul Răzvan Stoica le va prezenta spectatorilor albumul realizat împreună cu Andreea Stoica și Orchestra Kamerata Stradivarius în anul 2021, la Editura Casa Radio. "Lost in translation"s este titlul acestui album care cuprinde creații de Astor Piazzolla, George Enescu, Béla Bartók și Ciprian Porumbescu.
Iar vineri, 3 iunie, de la ora 19.00, pianistul Cadmiel Boțac va interpreta, pe scena Sălii Radio, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov. În pauza concertului, în Foaierul central, Cadmiel Boțac și Irina Cristina Vasilescu, realizator la Radio România Muzical, vor prezenta albumul "Recital de pian. Beethoven, Chopin, Enescu".
Ambele evenimente vor fi urmate de sesiuni de autografe ale protagoniștilor.
Larisa Clempuș