Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Transmisiune directă cu Zubin Mehta și Pinchas Zukerman, de la Filarmonica din Berlin

Publicat: sâmbătă, 11 Martie 2017 , ora 0.00
Institutul Goethe și Universitatea Națională de Muzică din București propun un nou concert în transmisiune directă de la Filarmonica din Berlin. Mâine, 12 martie 2017, de la ora 21:00, violonistul Pinchas Zukerman revine după o absență de mai bine de zece ani pe scena filarmonicii berlineze, propunând publicului Concertul în si minor pentru vioară și orchestră semnat de compozitorul britanic Edward Elgar. Sub bagheta dirijorală a reputatului Zubin Mehta, seara va continua cu Simfonia a V-a în mi minor de Piotr ilici Ceaikovski.
Concertul Filarmonicii din Berlin poate fi urmărit în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București, iar accesul publicului în sală este liber.