Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert caritabil pentru victimele de la Club Colectiv

Publicat: miercuri, 2 Noiembrie 2016 , ora 0.00
La un an după tragedia din Club Colectiv, fundația "Calea Victoriei" organizează un nou concert caritabil în beneficiul supraviețuitorilor incendiului. Concertul va avea loc astăzi de la ora 18.30, la Universitatea Națională de Muzică, în Sala Enescu. Va fi o reîntâlnire cu dirijorul Tiberiu Soare si muzicienii din Symphactory Orchestra, care au venit cu initiativa de a ajuta, prin muzică, tinerii care au avut de suferit în incendiu, pentru a-și continua tratamentele necesare și costisitoare. Orchestra va interpreta Simfonia a III-a "Eroica" de Ludwig van Beethoven, o poveste muzicală despre luptă și curaj. Va participa fotograful Miluță Flueraș, unul dintre supraviețuitorii tragediei. Toate fondurile strânse vor fi donate în beneficiul supraviețuitorilor tragicului eveniment.