ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Dhafer Youssef, in concert la Sala Radio

Publicat: joi, 27 Octombrie 2016 , ora 0.00
Sala Radio găzduiește concertul de jazz pe care îl susține astăzi, 27 octombrie 2016, de la ora 20,00, Dhafer Youssef. Celebrul muzician tunisian, interpret la oud și vocalist, va fi însoțit pe scenă de pianistul Aaron Parks, basistul Ben Williams și de Justin Faulkner - la instrumente de percuție. După un show cu casa închisă în 2014, artistul tunisian va prezenta în București noul său disc care va apărea în luna martie.
Dhafer Youssef s-a lăsat condus de-a lungul carierei de rădăcinile sale tunisiene și de instrumentul cu corzi întâlnit în lumea arabă, Bizanț sau Africa de Nord - oud-ul, pe care muzicianul îl așează pe harta sunetelor de jazz și îl folosește în experimente internaționale alături de Omar Sosa, Tigran Hamasyan, Nils-Petter Molvaer sau Bugge Wesseltoft.
În concertul lui Dhafer Youssef vor putea fi ascultate sonorități etno-jazz și world music, dar nu vor lipsi momentele de improvizație, dialogul dintre culturi și duelul între instrumente.
Concertul este organizat de Twin Arts în cadrul seriei "Jazz Night Out".