ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Gala Aniversară “LEONTINA VĂDUVA 30” la Sala Radio

Publicat: marți, 4 Octombrie 2016 , ora 0.00
În continuarea evenimentului de mâine, 5 octombrie 2016, de la Muzeul Național Cotroceni, vineri seară, pe 7 octombrie 2016, Leontina Văduva va fi din nou sărbătorită pe scena Sălii Radio, într-o gală aniversară menită a o omagia pe ilustra interpretă, alături de câțiva dintre cei mai dragi colegi și ucenici din generația mai tânără: baritonul Florin Estefan, soprana Alexandra Doboș-Rodriguez, tenorul George Ionuț Vârban și mezzo-soprana Florentina Soare. Li se adaugă violonista Clara Cernat, care va prezenta în premieră absolută piesa "Une nuit a Buenos Aires" compusă de pianistul și compozitorul Thierry Huillet. Pe scenă se vor mai afla, de asemenea, membrii Orchestrei Naționale Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea și cei ai Corului Academic Radio, sub conducerea dirijorului Ciprian Țuțu. Cei prezenți în sală se vor delecta cu pagini semnate de Charles Gounod, Gioachino Rossini, Vincenzo Bellini, Piotr Ilici Ceaikovski, Jules Massenet, Giuseppe Verdi, Henryk Wieniawski și Filaret Barbu. Ora de începere: 19.00.