Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Bucharest Music Film Festival - din 9 septembrie, în Piața Universității din București

Publicat: luni, 22 August 2016 , ora 0.00
Cea de-a XI-a ediție a "Bucharest Music Film Festival" se va desfășura între 9 și 18 septembrie în Piața Universității din Capitală. Evenimentul va aduce în centrul orașului dirijori și orchestre de renume, alături de artiști ai muzicii ușoare și pop-rock, dar și proiecții cinematografice. La ediția din acest an vor participa Orchestra Simfonică București, Ionel Tudor Orchestra împreună cu Mirabela Dauer și Corina Chiriac, Bucharest Symphonic Pops Orchestra, Camerata Regală dirijată de Constantin Adrian Grigore, Orchestra Națională Radio sub bagheta dirijorului Cistian Oroșanu, octetul Bucharest Winds, Grupul Vocal Acapella și Zoli Toth Project. Concertul de încheiere a Bucharest Music Film Festival va fi susținut de Orchestra Sinfonietta din Viena.