Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Rezultatele preselecției pentru Concursul Enescu 2016: un număr de 174 de tineri artiști vor intra în competiție

Publicat: miercuri, 13 Iulie 2016 , ora 15.53

Juriul de specialitate al Concursului Internațional George Enescu 2016 a selectat 174 de tineri artiști pentru a intra în competiție la această ediție a Concursului Enescu. Tinerii artiști au fost selectați dintr-un număr total de 317 înscriși în Concurs, cu 40% mai mulți față de ediția 2014. Candidații care au trecut de preselecție vor concura pentru visul lor de a deveni mari muzicieni ai lumii pe scena Ateneului Român, între 3 și 25 septembrie.

Tinerii artiști selectați provin din țări precum Germania, Coreea de Sud, Italia, Spania, Franța, Croația, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Lituania, Letonia, Argentina, Cehia, China, Coreea de Sud, Thailanda, SUA, Canada, Turcia, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Japonia, Thailanda, Cehia, Argentina. Un număr de 12 tineri artiști provin din România.

Este pentru prima dată când are loc o preselecție în cadrul Concursului Enescu, ca urmare a unui număr foarte ridicat de înscrieri: în total 317 tineri artiști din 48 de țări s-au înscris pentru a participa la ediția 2016 a Concursului, cu 40% mai mult față de ediția 2014. Juriul de specialitate al ediției 2016 a Concursului Enescu este format din muzicieni și profesori de top la nivel internațional, printre aceștia numărându-se nume precum cele ale violoniștilor Pierre Amoyal și Silvia Marcovici, ale violonceliștilor Natalia Gutman, David Geringas și Arto Noras și ale pianiștilor Peter Donohoe, Dana Borșan și Andrei Sitarev.

Listele în ordine alfabetică ale concurenților care au fost selectați să intre în competiție la Concursul Enescu 2016 sunt disponibile pe site-ul Concursului și Festivalului, www.festivalenescu.ro, și pot fi accesate la linkurile următoare, astfel:

Secțiunea Vioară

Secțiunea Violoncel

Secțiunea Pian

Pentru Secțiunea Compoziție, toate lucrările înscrise au fost trimise spre jurizare, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 3 septembrie, în ziua deschiderii ediției 2016 a Concursului Enescu.

Valoarea totală a premiilor din cadrul Concursului Enescu 2015 este de 115.000 de euro. Li se adaugă două premii speciale: o bursă de doi ani la celebra Barenboim Academy din Berlin, pentru cel mai bine clasat concurent român la Secțiunea Vioară, și prezența ca artist invitat pe scena festivalului iPalpiti Festival of International Laureats 2017, Los Angeles, pentru câștigătorul Secțiunii Vioară.

La ediția 2016, Concursul Enescu se desfășoară într-un nou concept. Timp de 22 de zile, între 3 și 25 septembrie, în Sala Mare a Ateneului Român, publicul este invitat să îi asculte și să îi susțină pe tinerii artiști în drumul către visul lor de a deveni mari muzicieni ai lumii. Tinerilor artiști li se alătură muzicieni consacrați, membri ai juriului Concursului, foști laureați ai Concursului Enescu, precum și laureații ai ediției 2014, într-o serie de peste 19 recitaluri extraordinare și concerte cu orchestră. Bilete și abonamentele sunt puse în vânzare în rețeaua Eventim. Programul Concursului este disponibil la acest link.

Comunicat de presă