ACUM:
21.30
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.00 Interpretul zilei (R)
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Discuri cu Daniel Barenboim și Radu Lupu - în colecția "Dilema veche"

Publicat: miercuri, 28 August 2013 , ora 14.57
Din 29 august 2013, timp de 6 săptămâni, revista "Dilema veche" va avea ca supliment un CD de muzică clasică, o colecție de 10 concerte pentru pian și orchestră interpretate de doi dintre cei mai importanți invitați ai Festivalului Enescu 2013: Daniel Barenboim și Radu Lupu. Primele 3 discuri, care vor apărea în 29 august, 5 și 12 septembrie, îl au protagonist pe pianistul și dirijorul Daniel Barenboim, în integrala concertelor pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven alături de Capela de Stat din Berlin. Sunt aceleași înregistrări lansate de casa Decca anul trecut sub titulatura "Beethoven for all", prin care Daniel Barenboim și-a sărbătorit împlinirea a 70 ani de viață. Radio România Muzical este partener media al acestei colecției oferite de "Dilema veche", probabil cea mai valoroasă apărută alături de o publicație în ultimii ani, la un preț accesibil. Începând de astăzi, Radio România Muzical organizează săptămânal un concurs având ca premii CD-uri din colecția "Dilema veche" - Universal Music România. Concursul are loc în emisiunea-matinal "Musica viva", în fiecare miercuri, întrebarea de concurs fiind lansată la orele 7,30, 8,00, 8,30 și 9,00. Câștigătorii vor fi afișați pe site-ul www.romania-muzical.ro.