ACUM:
22.00
Jazzy hour cu Berti Barbera

Urmează: 23.00 Interpretul zilei (R)
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Conferința anuală a Federației Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret

Publicat: miercuri, 8 Mai 2013 , ora 8.47


In perioada 16-19 mai 2013 se va desfășura la București - pentru prima dată in România - conferința anuală a Federației Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret.

Evenimentul este organizat de Orchestra Româna de Tineret, membră a federației din anul 2011, cu sprijinul Fundației "Prietenii muzicii-Serafim Antropov" și al Asociației Lanto Communication.

Vor participa directori și manageri ai orchestrelor naționale de tineret din Austria, Germania, Franța, Anglia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, Elveția, Polonia, Cipru, Țările baltice, Irak, Moldova, și reprezentanți ai Culture Action Europe de la Bruxelles .

Lucrările conferinței se vor desfășura în sala Tonitza a hotelului Continental în zilele de 16, 17 si 18 mai 2013.

Pe data de 18 mai, ora 17, va avea loc în aceeași sală de la Hotelul Continental din capitală o conferință de presă unde sunt invitați toți cei interesați să afle mai multe amănunte despre activitatea federației și a orchestrelor de tineret din Europa.

Orchestra Română de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal , avându-i ca soliști pe Irina Iordăchescu și Teodor Ilincăi, va susține cu această ocazie un concert extraordinar, sâmbătă 18 mai la Ateneul Român, ora 19.

Programul concertului este alcătuit pe tema dramei lui W. Shakespeare, Romeo si Julieta, transpusă în muzică de P.I.Ceaikovski, Ch. Gounod și S. Prokofiev .

Duminică 19 mai, membrii Federației Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret sunt invitați într-o excursie la Sinaia, unde vor vizita Muzeul Național George Enescu, Muzeul Național Peleș și Cazinoul din Sinaia.

Mai multe amanunte pe site-ul : www.orchestratineret.ro