Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Transmisiune directă de la Opera din Paris în data de 18 aprilie la Grand Cinema Digiplex

Publicat: marți, 16 Aprilie 2013 , ora 16.02
Simfonia a III-a de Gustav Mahler este fundalul sonor pe care vor evolua joi, 18 aprilie, membrii Baletului Operei din Paris, care vor putea fi urmăriți în transmisiune directă la Grand Cinema Digiplex din cadrul complexului Băneasa Shopping City. Coregrafia îi aparține lui John Neumeier, renumit artist american pentru sensibilitatea cu care reușește să îmbine muzica și dansul. Conducerea muzicală va fi asigurată de Simon Hewett. Spectacolul este programat pentru ora 20.15.