Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Horia Andreescu si Giampiero Sobrino - la Ateneul Roman

Publicat: joi, 21 Februarie 2013 , ora 17.43

Astăzi și mâine seară Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va concerta sub conducerea maestrului Horia Andreescu. Programul cuprinde Uvertura de concert de George Draga, Concertul pentru clarinet și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, Suită din muzica baletului « Pasărea de foc » de Igor Stravinski și Uvertura « Anul 1812 » de Piotr Ilici Ceaikovski. Solistul celor două seri va fi Giampiero Sobrino, un renumit clarinetist din Italia, fost solist al Orchestrei Simfonice RAI și al Orchestrei Filarmonice din Torino. Muzicianul a evoluat și sub bagheta dirijorului Sergiu Celibidache în cadrul unui turneu internațional pe care l-a susținut împreună cu Orchestra Filarmonicii din Lisabona. Giampiero Sobrino este și profesor, susține cursuri de măiestrie și concerte în marile centre muzicale europene și a realizat înregistrări în Italia, Franța și Spania. Concertul său de la Ateneul Român va începe la ora 19,00.