Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Recital In memoriam Dan Mizrahy la Ateneul Român

Publicat: duminică, 4 Martie 2012 , ora 15.26
In Sala Mică a Ateneului Roman sunteţi aşteptaţi astăzi la un concert In memoriam, intitulat "Aşa a fost Dan Mizrahy". Pianistul, stins din viaţă in 28 februarie 2010, va fi omagiat de artişti lirici precum tenorii Florin Diaconescu, Mircea Ciurez, sopranele Cleopatra David, Lavinia Mamot, mezzo-soprana Geanina Munteanu, basul Răzvan Georgescu. Acompaniază la pian Despina Carabella Oproiu şi Verona Maier. Invitaţi - actorii Ilinca Goia şi Adrian Păduraru. Programul cuprinde cantece şi romanţe de Dan Mizrahy, ca şi momente de lectură din volumul autobiografic "Aşa a fost" de Dan Mizrahy. Recitalul In memoriam are loc de la ora 19,00.