ACUM:
14.00
Concertele lumii
Primite prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
Urmează: 15.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Începe Târgul Gaudeamus

Publicat: miercuri, 21 Noiembrie 2012 , ora 0.55

Cea de-a XIX-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură organizat de Radio România se deschide astăzi, la Pavilionul Central Romexpo La această ediție vor fi prezente nume importante ale literaturii contemporane din Republica Moldova, țara invitată de onoare a evenimentului. Invitata de onoare din 2011, Italia, revine la Gaudeamus ca partener privilegiat. Noutatea acestui an este inaugurarea Centrului Internațional de Agenții Literare, care va reuni 16 agenții din Europa și Statele Unite ale Americii, un centru dedicat întâlnirilor profesionale, la care sunt invitați să participe agenți literari și specialiști în copyright din România și străinătate, scriitori, editori și traducători. Alte repere ale acestei ediții sunt Bursa Educația, Concursul Național de lectură "Mircea Nedelciu", Salonul de carte pentru copii "Ion Creangă", Seminarul EBU Talking books on the radio și expoziția tactilă Simte literatura. La standul Radio ROmânia, melomanii vor găsi cele mai noi apariții ale Editurii Casa Radio, din colecțiile "Maestro" și "Profil interpretativ", dedicate marilor aniversări și evenimente muzicale ale acestui an: Debussy - 150 de ani de la naștere; Ravel - 50 de ani de la dispariție; George Georgescu - 125 de ani de la naștere, Corul "Preludiu"- 40 de ani de activitate, "Duelul viorilor"-ediția I. 

Pe perioada derulării târgului "Gaudeamus" vă așteptăm și la standul postului Radio România Muzical, plasat la nivelul 4.50, unde vizitatorii au șansa de a crea un cadou muzical pentru cei dragi. Este sufiecient să ne lăsați un mesaj și titlul unei lucrări preferate, iar opțiunile dvs. se vor regăsi în ediția specială a emisiunii "Ascultătorii propun" din 23 decembrie, ora 19,00.