ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Orchestra de Cameră Radio în concert

Publicat: miercuri, 31 Octombrie 2012 , ora 18.46
În stagiunea Orchestrelor și Corurilor Radio este înscris astăzi un concert care îl aduce la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio pe Cristian Florea. Violoncelist, dirijor, manager artistic și profesor, Cristian Florea a fondat în 1986 Orchestra de Cameră din Freiburg, după 1989 a devenit director artistic și dirijor al Filarmonicii din Sibiu, iar în 1992 a pus bazele Orchestrei Simfonice Europene. În prezent este dirijor șef al Orchestrei Naționale de Cameră din Chișinău. Prima lucrare din program va fi Uvertura operei La clemenza di Tito de Wolfgang Amadeus Mozart, urmată de Simfonia a 5-a în Si bemol major de Franz Schubert și de suita Carnavalul animalelor de Camille Saint-Saëns. În postură solistică vor putea fi ascultați pianiștii Dana Borșan - solistă concertistă a Orchestrelor Radio și Toma Popovici. Ora de începere este 19,00.