Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Doamnelor şi domnilor,

Publicat: miercuri, 22 August 2007 , ora 0.00
Doamnelor şi domnilor, fără indoială că pentru mulţi dintre dvs. Orchestra Simfonică din Londra reprezintă un reper al valorii interpretative in muzica clasică. Prestigiosul ansamblu britanic revine in ţara noastră pentru a susţine două concerte in cadrul Festivalului ?George Enescu?, in serile zilelor de 20 şi 21 septembrie la Sala Mare a Palatului din Capitală. Infiinţată in anul 1904, Orchestra Simfonică din Londra a fost prima formaţie engleză de gen independentă, o ?companie cu răspundere limitată? in care instrumentiştii sunt acţionari iar consiliul director este ales, firesc, de aceştia. Primul dirijor principal al ansamblului a fost Hans Richter, care a şi condus concertul inaugural de la Queen?s Hall, din 9 iunie 1904. Lui Richter i-au succedat, in timp, Sir Edward Elgar, Arthur Nikisch, Sir Thomas Beecham, Willem Mengelberg, Pierre Monteux, André Previn, Claudio Abbado, Michael Tilson Thomas, Sir Colin Davis. Din acest an, dirijorul principal al formaţiei este carismaticul Valery Gergiev. Incă de la inceputul existenţei sale, Orchestra Simfonică din Londra şi-a făcut din pionierat un principiu al activităţii sale. A fost primul ansamblu englez care a concertat in afara Marii Britanii, iar turneele, intre care cateva de anvergură mondială, au rămas o constantă in stagiunile orchestrei. Este semnificativ şi faptul că, la sfarşitul anilor ?60, Primăria Capitalei britanice a ales Orchestra Simfonică din Londra ca ansamblu-in-rezindenţă la ?Barbican Arts Center?. Deşi amprenta de sunet a Orchestrei Simfonice din Londra este inconfundabilă, formaţia şi-a caştigat reputaţia extraordinară şi datorită versatilităţii, capacităţii de a produce cele mai diverse culori timbrale. De aceea, a imprimat muzica pentru coloana sonoră a unor filme celebre precum ?Războiul stelelor?, ?Indiana Jones?, Harry Potter? sau ?Braveheart?. In seara zilei de 20 septembrie, Orchestra Simfonică din Londra va concerta la Bucureşti sub bagheta dirijorală a maestrului Horia Andreescu şi avandu-l ca solist pe violonistul Maxim Vengerov. In program: Concertul op. 35 in Re major de Piotr Ilici Ceaikovski şi Simfonia fantastică de Hector Berlioz. In 21 septembrie, la conducerea ansamblului se va afla Sir Colin Davis, iar ca solist va evolua un alt artist celebru: pianistul Evgheni Kissin. Vor fi interpretate două lucrări beethoveniene: Concertul nr.5 op. 73 in Mi bemol major ?Imperialul? şi Simfonia a III-a in Mi bemol major ?Eroica?. Ambele concerte din Festivalul ?Enescu? ale Orchestrei Simfonice din Londra vor fi transmise in direct la Radio Romania Muzical şi Radio Romania Cultural, in 20 şi 21 septembrie, de la ora 19 şi 30 de minute.