Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi
Masterclass de pian, în cadrul Concursului „Remember Enescu” de la Timișoara
Astăzi, 28 septembrie, se desfășoară prima etapă a Concursului internațional "Remember Enescu" 2023, competiție aflată sub mentoratul violonistului Alexandru Tomescu.
Concursul se derulează până în data de 30 septembrie la secțiunile vioară, pian, canto și compoziție și se adresează tinerilor muzicieni cu vârste între 7 și 24 ani, care își doresc să asimileze, pe lângă repertoriile obișnuite de studiu, și lucrări semnate George Enescu.
Unii dintre participanți vor avea posibilitatea de a susține recitaluri și concerte pe scene importante ale instituțiilor culturale partenere din țară, marele premiu al Concursului "Remember Enescu" urmând să se acorde unui tânăr muzician pentru cea mai meritorie prezență în concurs, indiferent de categorie și secțiune.
Tot astăzi are loc și un curs de măiestrie susținut de pianista Sînziana Mircea. Evenimentul va fi găzduit de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest, începând cu ora 14.00. Intrarea este liberă.
Proiectul va continua până la finalul lunii noiembrie cu o serie de concerte susținute la nivel internațional de către violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și Orchestra studenților Facultății de Muzică și Teatru de la Universitatea de Vest din Timișoara.