Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi
Continuă înscrierile la Concursul Internațional „Remember Enescu", ediția 2023
Până în 15 septembrie se mai pot face înscrieri pentru Concursul Internațional "Remember Enescu" 2023 - parte din programul "Timișoara - Capitală europeană a culturii".
Competiția se va desfășura în perioada 25-30 septembrie la secțiunile vioară, pian, canto și compoziție. Ajuns la ediția a XXI-a și aflat sub mentoratul violonistului Alexandru Tomescu, concursul se adresează tinerilor muzicieni cu vârste între 6 și 24 ani, care își doresc să asimileze, pe lângă repertoriile obișnuite de studiu, și lucrări semnate George Enescu.
Juriul este format din personalități ale lumii muzicale românești și internaționale: violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea, Cristina Comandașu - manager al postului Radio România Muzical, violoniștii Cristina Mălăncioiu (conf.univ.dr. la Universitatea de Vest), Titus Flueraș (conf.univ.dr. la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca), pianistul Csíky Boldizsár-Tamás (prof.univ.dr. la Academia de Muzică "Gheorghe Dima"), soprana Iulia Isaev (solistă a Operei Naționale București și conf.univ.dr. la Universitatea Națională de Muzică București) și lect.univ.dr. Simona Negru (de la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest).
Proiectul se desfășoară la Timișoara și este organizat de Fundația Culturală "Remember Enescu", în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest și cu Filarmonica "Banatul" din Timișoara.