Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Lucrare de Witold Lutoslawski în primă audiție la Iași

Publicat: vineri, 10 Februarie 2023 , ora 0.00
Filarmonica „Moldova" din Iași prezintă astăzi, 10 februarie 2023, un concert simfonic al cărui solist va fi clarinetistul Mihai Ailenei.
În program figurează rapsodia „Espana” de Emmanuel Chabrier, Rapsodia pentru clarinet și orchestră de Claude Debussy, Preludiile de dans pentru clarinet și orchestră de cameră de Witold Lutoslawski, lucrare prezentată în primă audiție locală, „Mama mea, gâsca” și poemul coregrafic „Valsul” de Maurice Ravel. La pupitrul dirijoral al Orchestrei filarmonicii se va afla Nicolae Moldoveanu.
Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din localitate, începând cu ora 19:00.
Ana Sireteanu