Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Young Opera Stars” – spectacol pe scena Operei clujene

Publicat: miercuri, 9 Iunie 2021 , ora 0.00
Opera Națională Română din Cluj Napoca în parteneriat cu Academia Națională de Muzică ,,Gheorghe Dima” prezintă în această seară, de la ora 19.00, spectacolul „Young Opera Stars”. Studenți și absolvenți ai Facultății de Interpretare Muzicală – specializarea Canto și Artele spectacolului muzical – din cadrul Academiei vor fi soliștii spectacolului dirijat de David Crescenzi; acompaniază orchestra Operei. Vor fi interpretate selecțiuni din operele „Bărbierul din Sevilla” de Giaochino Rossini, „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, „Don Giovanni” și „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Pregătirea muzicală a fost realizată de Codruța Ghenceanu și Mira Gavriș. Coordonatori – Tiberius Simu și Mihaela Sandu. Scenografia poartă semnătura Ancăi Pintilie.
Florica Jalbă