Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Opereta 'Logodnicul din lună', în programul Operei din Craiova

Publicat: duminică, 21 Februarie 2021 , ora 0.00
După premiera din 14 februarie a operetei Logodnicul din lună de Eduard Künneke, spectacolul este reluat în 21 februarie la Opera din Craiova. Sub conducerea dirijorului Dumitru Cârciumaru, vor evolua ca soliști, între alții, soprana Mariana Bulicanu, tenorul Petrișor Efrem, soprana Noemi Modra și basul Dragoș Drăniceanu, în compania Orchestrei Operei craiovene. Spectacolul Logodnicul din lună, pe un libret de Herman Haller și Fritz Oliven, este prezentat în regia și coregrafia lui Laurențiu Nicu. Ora de începere: 19,00.
Larisa Clempuș