Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo” - la Timișoara

Publicat: sâmbătă, 10 Octombrie 2020 , ora 0.00
Turneul național „Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo” revine în aceste zile pe scenele de concert din România, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers și spectaculos, de la clasic la contemporan, după avanpremiera în aer liber din septembrie, de la Râmnicu Vâlcea. Violoncelistul și profesorul Marin Cazacu și discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, vă invită să îi ascultați la revenirea în sălile de concert din România la Sibiu, Timișoara, Deva și Pitești, între 9 și 16 octombrie.
În această seară, la Timișoara, evoluează Marin Cazacu, Ștefan Cazacu, Radu Sinaci, Gabriela Bokor, Mircea Marian, Adrian Precup, Octavian Lup, Horațiu Ludușan și Constantin Borodin, invitați fiind Alexandra Guțu, Darius Tereu, Dumitrița Tereu și Andreea Petrilă. Își dau concursul pianistul Iulian Ochescu și percuționista Iulia Bitta.
Concertul are loc în sala "Capitol" din Timișoara și începe la ora 19,00.
Ștefan Costache