ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Classic Unlimited” ajunge astăzi la Sinaia

Publicat: sâmbătă, 3 Octombrie 2020 , ora 0.00
Ediția a IV-a a turneului „Classic Unlimited” este derulată de pianistul Bogdan Vaida între 16 septembrie și 15 octombrie în diferite orașe din țară. E o ediție specială, marcată de contextul pandemic și derulată doar în spații deschise, dar care își dorește să readucă un echilibru în viața noastră socio-culturală și să creeze un cadru prietenos în care te poți rupe de cotidian și poți trăi frumusețea muzicii clasice.
Bogdan Vaida a pregătit un program predominant romantic, din care nu lipsește un Intermezzo de Johannes Brahms, lucrare ce definește debutul concertelor „Classic Unlimited”. Vor mai fi interpretate 3 momente muzicale op. 94 de Franz Schubert, Butterflies War Dance și Viking Ants de Ciprian Gabriel Pop, Coral în sol minor de Johann Sebastian Bach -Ferruccio Busoni și Fantasia quasi Sonata (după o lectură din Dante) de Franz Liszt.
Următorul recital are loc azi, de la ora 18 și 30 de minute, în curtea Casei Memoriale „George Enescu” de la Sinaia.
Ștefan Costache