Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Mihai Diaconescu și Vladimir Lungu pe scena Filarmonicii din Craiova

Publicat: vineri, 31 Ianuarie 2020 , ora 0.00
La Filarmonica 'Oltenia' din Craiova are loc astăzi, 31 ianuarie, un concert sub bagheta lui Vladimir Lungu, evenimentul fiind înscris în seria 'Clasic+' a instituției. Programul este alcătuit integral din lucrări semnate de Piotr Ilici Ceaikovski. Prima lucrare este Concertul nr. 2 op. 44 pentru pian și orchestră, în primă audiție locală, solist fiind Mihai Diaconescu. Lucrarea concertantă este urmată de Capriciul italian op. 45 și de Fantezia simfonică 'Francesca da Rimini' op. 32. Ora de începere este 19.
Petre Fugaciu