Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Lansare de carte - „Gavriil Galinescu-Cântece populare din Moldova”

Publicat: miercuri, 15 Ianuarie 2020 , ora 0.00
Astăzi, 15 ianuarie 2020, are loc lansarea pe piața cărții a lucrării profesorului Vasile Vasile, cel care a alcătuit, îngrijit și prefațat volumul „Gavriil Galinescu-Cântece populare din Moldova”.
Lansarea este organizată de Centrul pentru Cutură și Arte „Carmen Saeculare" în patru locuri din județul Neamț. Pe 15 ianuarie, la Biblioteca „Mihai Eminescu" din Bicaz de la ora 13:00 și la Casa Culturii „Ion Creangă" din Târgu Neamț de la ora 17:00). A doua zi,pe 16 ianuarie, la Piatra-Neamț: începând cu ora 13:00, volumul va fi prezentat la Colegiul Național „Calistrat Hogaș", iar în aceeași zi de la ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaș" a Consiliului Județean Neamț.

La evenimentele desfășurate în orașele Târgu Neamț și Piatra-Neamț va fi prezentă Corala Vasile Anastasescu dirijată de Eugenia Tiugea, care va interpreta lucrări semnate de compozitorul Gavriil Galinescu.
Intrarea este liberă la fiecare dintre
evenimentele enumerate.
Maria Isabela Nica