Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Concerte din festivalul BBC Proms, live la Radio România Muzical

Publicat: joi, 18 August 2022 , ora 0.00
Duminică, 21 august 2022, dirijorul Cristian Măcelaru va concerta la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii Germane din Koln, în cadrul Festivalului BBC Proms. Muzicianul român va dirija un program romantic care cuprinde Uvertura Hebridele de Felix Mendelssohn, Concertul op. 53 în la minor pentru vioară și orchestră de Antonin Dvorak, solist Augustin Hadelich, și Simfonia a III-a în Fa major de Johannes Brahms. Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical, de la ora 21.30, și va fi comentat de Jeanine Costache.
Postul nostru va difuza în direct, din cadrul aceluiași festival BBC Proms, și concertul care va avea loc marți, 23 august 2022, la Royal Albert Hall din Londra. Australian World Orchestra va evolua sub bagheta dirijorului Zubin Mehta, în piese de Anton Webern, Claude Debussy și Johannes Brahms. Veți putea asculta acest concert de la ora 21.30, sub genericul Scena europeană. Comentează Anca Ioana Andriescu.
Larisa Clempuș