Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Pianista Luiza Borac concertează în cadrul Festivalului „Musica d’insieme”

Publicat: miercuri, 8 Septembrie 2021 , ora 0.00
Pianista Luiza Borac susține o serie de concerte în cadrul Festivalului „Musica d’insieme”. Ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție, acesta se desfășoară în localitatea Sessa Aurunca din Italia. Pianista română va evolua alături de violoniștii Daishin Kashimoto, Magdalena Rezler, violiștii Naoko Shimizu, Giuseppe Navelli, violonceliștii Lucas Fels, Tomisha Yano și flautista Susanne Hopfer – directorul artistic al festivalului. Festivalul este fondat de violonistul si profesorul Rainer Kussmaul, fost concert-maestru al Orchestrei Filarmonicii din Berlin. Tematica programului este axată pe comemorarea lui Dante Alighieri (700 ani de la moarte), aniversarea lui George Enescu (140 de ani de la naștere) precum și pe cea intitulată “Beethoven și Viena” (reportată de anul trecut când pandemia a făcut imposibilă derularea festivalului). La inițiativa pianistei Luiza Borac, din programul acestei seri va face parte Trio-ul în sol minor de George Enescu, alături de creații semnate de Michael Haydn, Ludwig van Beethoven, Paul Taffanel; de asemenea, vor fi lecturate fragmente din “Divina Commedia”de Dante Alighieri.
Florica Jalbă