Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Spectacole anulate la instituțiile muzicale din Europa

Publicat: miercuri, 11 Martie 2020 , ora 9.13
Mai multe instituții muzicale din Europa au hotărât anularea spectacolelor, ca măsură pentru încetinirea răspândirii coronavirusului. Printre acestea se numără Deutsche Oper din Berlin și Opera din Munchen, care au anunțat încetarea activității începând de astăzi, 11 martie 2020, până pe 19 aprilie 2020. În aceeași situație se află Opera de stat din Viena, care a anulat spectacolele până la 31 martie 2020 și Opera Națională a Greciei, care va rămâne închisă până la noi directive din partea autorităților. În prezent, toate sălile de concert și de operă din Italia sunt închise, cel puțin până pe 3 aprilie 2020, inclusiv Teatrul La Scala din Milano, La Fenice din Veneția și Teatro di San Carlo din Napoli.
Alexandra Scumpu