Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Cristian Măcelaru - noul dirijor-șef al Orchestrei Simfonice WDR din Köln

Publicat: miercuri, 2 Mai 2018 , ora 15.00
Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Germaniei de Vest (WDR Sinfonieorchester)a anunțat astăzi, 2 mai 2018, că începând cu stagiunea 2019-2020 noul dirijor-șef al ansamblului va fi Cristian Măcelaru. Șeful de orchestră român va ocupa poziția deținută în prezent de Jukka-Pekka Saraste, care a condus orchestra germană vreme de nouă ani.
Intendantul WDR, Tom Buhrow, a declarat cu acest prilej: "Prin Cristian Măcelaru am reușit să câștigăm un dirijor remarcabil și foarte dorit la nivel internațional. Ne bucurăm că acest artist, care aparține noii generații, este cel care se va ocupa de viitorul orchestrei noastre WDR, ansamblu care în ultimii ani a reușit să obțină recunoaștere internațională.", a mai precizat Buhrow, citat pe site-ul www1.wdr.de.
Iar Cristian Măcelaru a declarat: "Sunt recunoscător că pot face parte din minunata familie WDR. În concertele noastre de până acum am trăit momente extraordinare, care au trezit în noi dorința de a ne întări legătura artistică. De aceea sunt foarte fericit că în viitor voi lucra aici în calitate de dirijor șef."
Artistul român s-a aflat prima dată la pupitrul Orchestrei Simfonice WDR în februarie 2017, conducând de atunci trei concerte cu opusuri de Mozart, Mahler și Stravinski, între alții.

Născut la Timișoara în 1980, Cristian Măcelaru și-a început cariera muzicală ca violonist. La 19 ani a debutat la Carnegie Hall și a fost cel mai tânăr concert-maestru la Orchestrei Simfonice din Miami. Ca dirijor a apărut prima dată la Houston Grand Opera în anul 2010, conducând spectacole cu opera pucciniană Madama Butterfly. Recunoașterea internațională a venit doi ani mai târziu, atunci când Cristian Măcelaru l-a înlocuit la pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice din Chicago pe Pierre Boulez. În ultimii ani șeful de orchestră a colaborat în mod regulat cu câteva dintre cele mai renumite ansambluri americane: Orchestra Simfonică din Chicago, Filarmonica din New York Philharmonic și cea din Los Angeles. Vreme de trei stagiuni Cristian Măcelaru a fost dirijor în rezidență al Orchestrei din Philadelphia. În Europa a condus ansambluri ca Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, Capela de Stat din Dresda și Orchestra Gewandhaus din Leipzig.

Cristian Măcelaru preia funcția începând din august 2019, durata contractului fiind (deocamdată) de trei ani, se mai precizează pe site-ul instituției germane. 
Irina Cristina Vasilescu
Photo credits: macelaru.com