Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Mozart, cel mai bine vândut compozitor al anului 2016

Publicat: marți, 27 Decembrie 2016 , ora 0.00
Wolfgang Amadeus Mozart este cel mai bine vândut compozitor al anului 2016. "Victoria" este datorată setului de 200 de CD-uri lansate în 28 octombrie de casa Decca - "Mozart 225: The New Complete Edition". 1,25 milioane de discuri au fost vândute în doar 5 săptămâni. 240 de ore de muzică împărțite în 4000 trackuri, 600 de soliști, 60 de orchestre, înregistrări original aflate sub siglele a 20 de case de discuri și tot ce este mai important în interpretarea muzicii mozartiene în ultimii 30 de ani – cam așa arată în cifre ultima lansare editorială ce prezintă întreaga creație mozartiană.
Cinci ore de înregistrări noi au fost comandate special pentru acest super-album; în noile înregistrări au intrat atât prime audiții ale unor lucrări considerate pierdute, cât și orice fragment de muzică mozartiană ce putea fi interpretat. Mai mult, 25 de CD-uri prezintă capodopere în interpretări comparate, iar alte 5 CD-uri aduc interpretări legendare și istorice, transformând această ediție într-un document sonor.