Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Pianistul Mihai Ritivoiu, turneu în Japonia

Publicat: marți, 13 Septembrie 2016 , ora 0.00
Pianistul Mihai Ritivoiu susține un turneu în Japonia, în perioada 13-20 septembrie 2016. Primul recital are loc astăzi la Hakodate, următoarele trei fiind programate în orașele Ibihiro, Asahikawa și Sapporo. Pe afiș - lucrări de Ludwig van Beethoven, Frederic Chopin, Maurice Ravel și Franz Liszt. Mihai Ritivoiu, care studiază în prezent la Guildhall School of Music din Londra, este câștigătorul Concursului Național de Pian organizat în 2010 de Radio România Muzical în cadrul "Zilelor Lipatti" dar și laureat al Concursului Internațional "George Enescu" 2011.