Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Joyce DiDonato a primit Premiul Maria Callas

Publicat: marți, 21 Iunie 2016 , ora 0.00
Opera din Dallas a acordat în acest an prestigioasa distincție "Maria Callas Debut Artist of the Year" mezzo-sopranei Joyce diDonato, ca recunoaștere pentru debutul excepțional pe scena instituției. Una dintre cele mai iubite mezzo-soprane de pe mapamond, Joyce diDonato, recent recompensată și cu un premiu Grammy, este recunoscută pentru carismatica sa prezența scenică, atributele actoricești și, mai ales, pentru registrul său de coloratură, descris ca "perfect pentru bel canto" de reputatul muzicolog Philip Gossett. Iar versiunea sa asupra rolului cântăreței americane Arden Scott, personajul principal din opera Marea Scott de Jake Heggie și Terrence McNally, ce a avut premiera la Opera din Dallas în octombrie 2015, a avut un succes uriaș. "DiDonato a fost o minune" scria Jason Victor Serinus pentru Classical Voice North America, "cu fiecare efect tehnic perfect executat, ea a dovedit, încă o dată, că este un star." Votul pentru decernarea premiului "Maria Callas" a fost exclusiv online, deschis publicului, iar premiul constă într-o frumoasă placă de cristal marca Tiffany, concepută special pentru Opera din Dallas.
"Mă simt atât de recunoscătoare! Mi-ar plăcea să cred că Maria Callas ne zâmbește de acolo de sus, mândră că îi ducem mai departe filozofia de a cânta dintr-un spațiu al adevărului fără compromisuri. Știm cu toții cât de mult conta pentru ea acest lucru!" a declarat emoționată mezzo-soprana Joyce DiDonato.