Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Festivalul Bach, ediția a VI-a, se deschide la Chișinău
Publicat: duminică, 27 Martie
2016
, ora 0.00
În perioada 27 martie – 2 aprilie 2016, în Sala cu Orgă din Chișinău, va avea loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional „Johann Sebastian Bach”. Pe agendă se află patru concerte susținute de muzicieni din România, Italia, Ucraina, Germania, Spania, Rusia și Republica Moldova.
Deschiderea are loc astăzi, 27 martie 2016, printr-un concert susținut de Orchestra Națională de Cameră din Chișinău, condusă de Cristian Florea. Soliști vor fi Liviu Prunaru, concertmaistru al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam și violonista de origine rusă Valentina Svyatlovskaya, membră a aceluiași prestigios ansamblu. Concertul începe la ora 18.00 și are pe afiș creații de Johann Sebastian Bach și Eugene Ysaye.
Pe data de 29 martie va avea loc un recital de chitară susținut de interpretul italian Edoardo Catemario, care a ales un program alcăuit din creații de Johann Sebastian Bach, Heitor Villa Lobos, Erik Satie și Kazuhiko Hattori.
În data de 31 martie, muzica lui Bach, dar și a altor compozitori, va răsuna într-o variantă inedită - cea a ansamblului "Kiev Brass Quintet" din Ucraina.
Festivalul Bach de la Chișinău se va încheia pe 2 aprilie, cu un concert de orgă prezentat de muzicianul spaniol Juan de la Rubia, organistul Catedralei La Sagrada Familia din Barcelona. În în partea a doua a concertului, organistul va interpreta alături de Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan, Missa Corală nr. 4 de Charels Gounod, în premieră la Chișinău.