Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Recital și curs de măiestrie interpretativă susținute de Mircea Gogoncea în cadrul 'Săptămânii chitarei de la Tel Aviv'

Publicat: marți, 1 Martie 2016 , ora 0.00
Începând din 26 februarie, în Israel, la Centrul de Muzică Felicja Blumental se desfășoară Tel Aviv Guitar Week, eveniment în cadrul căruia participă astăzi, 1 martie 2016, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Tel Aviv, și chitaristul Mircea Gogoncea. Tânărul muzician susține un recital în cadrul căruia va interpreta opusuri semnate de Mario Castelnuovo-Tedesco, Enrique Granados, Joaquin Rodrigo, Benjamin Britten, Joaquin Clerch și Niccolò Paganini. Mâine, chitaristul român va susține un curs de măiestrie la același Centru de Muzică Felicja Blimental. 
Mircea Gogoncea este considerat unul dintre cei mai talentați și mai de succes tineri chitariști la nivel internațional. Născut în București, Mircea Gogoncea a început să studieze chitara la vârsta de 4 ani și de atunci a concertat în întreaga lume, fiind invitat să evolueze în peste 350 de concerte live, la radio sau televiziune.