Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Noi discuri: pianistul Yundi și violonistul David Garrett
Două dintre numele importante ale artei interpretative contemporane - pianistul chinez Yundi și violonistul german David Garrett își lansează în 22 martie 2013 cele mai noi discuri.
Pianistul Yundi propune sub egida casei Deutsche Grammophon un album ce include 3 celebre sonate de Ludwig van Beethoven: Patetica, Sonata Lunii si Appassionata. Discul va fi difuzat și de Radio România Muzical, în premieră românească, luni, 25 martie, de la ora 20, în cadrul emisiunii "Music box" realizate de Cristina Comandașu. Discul este de asemenea inclus în campania "Votează discul de muzică clasică al anului 2013" despre puteți afla mai multe amănunte accesând site-ul Radio România Muzical.
Tot în 22 martie 2013 apare pe piață și cel mai nou disc al violonistul german David Garrett, prezentat de asemenea de casa Deutsche Grammophon. Albumul cuprinde înregistrări realizate pe când violonistul avea 14 ani, adică în urmă cu 17 ani, dar care nu au fost niciodată puse la dispoziția publicului până în prezent. Afirmat mai ales în repertoriul crossover, David Garrett a primit în 2012 un premiu Echo pentru discul său cu muzică clasică, înregistrat sub bagheta dirijorului român Ion Marin.