Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Dirijorul Daniel Barenboim
Publicat: miercuri, 27 Decembrie
2006
, ora 0.00
Dirijorul Daniel Barenboim a exclus posibilitatea de a prelua directoratul muzical al Filarmonicii din New York, după cum a sugerat maestrul Lorin Maazel, care şi-l dorea succesor, informează Agenţia France Press, citand postul public de radio german NDR Kultur. ?Sunt foarte fericit că numele meu a fost amintit şi acest lucru mă onorează, dar actualmente nu intră in planurile mele un post fix de şef de orchestră in America.?, a declarat Barenboim. Lorin Maazel, in prezent director muzical al Orchestrei Filarmonicii din New York, cu un contract ce incetează abia in iunie 2009 a făcut un gest mai puţin obişnuit, transmiţand o scrisoare preşedintelui Consiliului de administraţie al instituţiei şi avansand numele lui Daniel Barenboim, care va părăsi in curand conducerea Orchestrei Simfonice din Chicago. Dirijor şi pianist, Daniel Barenboim este director general muzical al Operei de Stat din Berlin şi invitat permanent la Scala din Milano. Printre orchestrele pe care le-a dirijat se numără şi Ansamblul Filarmonicii din New York, cu care nu a concertat insă decat in două randuri, in anul 1990, respectiv 2004