Arhivă : Votează discul de muzică clasică al anului 2016 Înapoi

Albumul 'Lived and dreamed' semnat de Ansamblul Raro - Music box, 11 ianuarie

Publicat: miercuri, 30 Decembrie 2015 , ora 10.34

În 11 ianuarie 2016, debut pentru campania "Votează discul de muzică clasică al anului 2016": iată primul album prezentat la Music box sub auspiciile acestei campanii, Lived and dreamed semnat de Ansamblul Raro, sub sigla casei germane Solo Musica la finalul lunii noiembrie 2015.

Ansamblul Raro se confundă deja în mentalul iubitorilor muzicii din România cu festivalul de muzică de cameră Sonoro, condus de violistul care face parte, de altfel, și din ansamblul Raro: Răzvan Popovici. Alături de acesta, îi ascultăm în cadrul ansamblului Raro pe pianista Diana Ketler, violonista Alina Pogostkina și violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg.

Praga - oraș al viselor, al poveștilor, al miturilor - omagiu unui oraș adus prin muzica a trei compozitori importanți: Josef Suk, Antonin Dvorak și Leos Janacek.

Josef Suk, studentul lui Dvorak la Praga, avea doar 17 ani când a compus Cvartetul cu pian op.1 în la minor, o explorare a lumii viselor, o muzică vibrantă pe care mă bucur că am descoperit-o în interpretarea plină de culoare, fantezie și pasiune a ansamblului Raro.

Albumul propune o călătorie în universul oniric al Pragăi finalului de secol XIX, perioadă când figura centrală muzicală era Antonin Dvorak, cu care Josef Suk a avut numeroase legături: i-a fost student și ulterior, i-a devenit ginere. Îi unește și limbajul romantic impregnat de elemente legate de muzica tradițională moravă. Avem ocazia să ascultăm acum Cvartetul cu pian op.23 în Re major de Antonin Dvorak. Și recunosc că sunt extrem de plăcut impresionată de interpretarea plină de viață și culoare a ansamblului Raro, sprijinită de o foarte bună calitate a captării tehnice - înregistrarea s-a realizat în martie 2015 în studiourile Radiodifuziunii germane din Munchen.

Albumul Lived and dreamed este de altfel în legătură cu tematica ediției 2015 a festivalului Sonoro - The dreamers - așadar Visul, experiența onirică, într-o exprimare artistică a ansamblului legat de istoria SONORO.

Albumul cuprinde încă două lucrări - una de Janacek, pentru violoncel și pian, alta de Josef Suk, pentru pian solo: aceasta din urmă desprinsă din ciclul op.30 "Lived and dreamed".

Discul "Lived and dreamed" poate fi ascultat luni, 11 ianuarie, de la ora 19.00, în reluare duminică, 17 ianuarie, de la ora 13.05.  

Cristina Comandașu