68 de ani de la ultima dimineaţă a lui Dinu Lipatti... 2 decembrie 1950. La radio se transmitea un cvartet de Beethoven. "Pentru a scrie o asemenea muzică, trebuie să fii un instrument al lui Dumnezeu" - ultimele sale cuvinte.

Că era pe moarte, se ştia de ceva vreme. În 16 septembrie, la Sala Parlamentului din Besançon, cântase pentru ultima oară pentru publicul care îl urmărea cu respiraţia tăiată... Adus la concert de o ambulanţă, palid, slăbit, urca pe scenă în ciuda tuturor rugăminţilor şi avertismentelor: "Am promis, trebuie să cânt!". Apoi, devenea, din nou, el însuşi, cel adevărat, puternic şi plin de har, slujind, din nou, artei căreia îi dedicase viaţa.

Radiodifuziunea franceză anulase transmisiunea directă a recitalului: nimeni nu ştia cât va rezista Lipatti; totuşi, a înregistrat, ceea ce ne oferă astăzi privilegiul de a lua parte la acea ceremonie de rămas bun, petrecută cu aproape 7 decenii în urmă... de a-i simţi emoţia şi tragismul, de a-i fi alături lui Lipatti.

Programul recitalului a cuprins Partita nr.1 BWV 825 în Si bemol major de Bach, Sonata KV 310 în la minor de Mozart, Impromptu-urile D 899 nr.3 în Sol bemol major şi D 899 nr.2 în Mi bemol major de Schubert, apoi - cele 14 valsuri de Chopin (nu i-au rămas puteri şi pentru ultimul vals). Un bis nesperat: celebrul Coral din Cantata BWV 147 "Jesu bleibet meine Freude", acelaşi, cu care Lipatti debutase pe marea scenă, pe care îl cântase de nenumărate ori ca bis. Acum, era cântecul său de lebădă.

În ediţia din 2 decembrie a "Grădinii de sunete" îl reascultăm pe Dinu Lipatti - cântând acest eroic ultim recital. Din nou, ne vom mira de perfecţiunea şi puritatea artei sale şi vom învăţa, că "muzica este un lucru grav".