ACUM:
13.00
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 14.55 Promo
Apoi: 15.00 Concerte de 5 stele primite prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Trăiește simfonia culorilor de toamnă în Grădina ParkLake - concert al Orchestrei de Cameră Radio

Publicat: marți, 28 August 2018 , ora 15.13
ParkLake, Radio România Muzical, Orchestrele și Corurile Radio România vă invită la un concert special: Orchestra de Cameră Radio, dirijorul Constantin Adrian Grigore și Irina Sârbu - solistă, vor apărea pe scena special instalată în Grădina ParkLake sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.00 (str. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, București).

Muzică clasică și prelucrări în stil jazz ale unor celebre piese românești se împletesc într-un program accesibil tuturor - de la Mozart la Johann Strauss-fiul și Dmitri Șostakovici, acele lucrări muzicale pe care toți le-am fredonat cândva sau pe care le-am ales să ne însoțească zilnic, ca sonerii de apel ale telefoanelor mobile. Realizatorii matinalului Radio România Muzical, Andreea Chiselev și Liviu Pețu, vor fi prezentatorii concertului.

Este primul eveniment de o asemenea anvergură care implică o orchestră simfonică, într-un mall bucureștean; ParkLake pregătește o adevărată sală de concert în aer liber, cu sute de scaune și prosecco pentru spectatori, un eveniment menit să arate că muzica clasică este pentru toți și pe toți ne poate face mai buni. Intrarea publicului este liberă.

,,Este important să ne facem timp pentru cultură, întrucât cultura ne inspiră și ne aduce un strop de culoare în cotidian. Vrem să oferim ocazia unui număr cât mai mare de oameni să descopere magia muzicii clasice", au declarat reprezentanții ParkLake Shopping Center.

Sub deviza "Muzică clasică pentru toți", Radio România Muzical poate fi ascultat 24 ore din 24, pe frecvențele 97.6 și 104.8 FM, live online la www.romania-muzical.ro. Din 10 septembrie 2018, Radio România Muzical propune noi emisiuni; în fiecare dimineață, ascultătorii au întâlnire cu Andreea Chiselev și Liviu Pețu, realizatorii matinalului "Musica viva", perfect pentru nervii întinși în trafic din marile orașe.

Orchestra de Cameră Radio

Orchestra de Studio, precursoarea actualei Orchestre de Cameră Radio, a fost înființată în anul 1947.

În peste 30 de stagiuni, acest ansamblu a îmbinat activitatea de realizare în studio a înregistrărilor speciale destinate transmisiilor radio, cu prezența pe podiumul de concert. Prin varietatea repertoriului abordat (baroc, clasicism, muzica sec. XX etc.) și prin cooptarea de soliști instrumentiști sau vocali, Orchestra de Studio a Radiodifuziunii Române a evoluat calitativ oferind emisiunilor muzicale numeroase titluri. Desigur, meritul aparține în egală măsură maeștrilor aflați la pupitrul dirijoral: Constantin Silvestri, Mendi Rodan, Constantin Bobescu, Carol Litvin, Ludovic Bács.

Din 1990, Orchestra de Studio s-a transformat în Orchestra de Cameră Radio.

Cu o stagiune permanentă de concerte și înregistrări, acest ansamblu este o prezență activă și atractivă în viața muzicală românească. Concertele susținute la Sala Radio, în deplasări în țară sau turneele în străinătate s-au constituit în adevărate evenimente muzicale. Succesul festivalurilor Bach-250, Haydn, Schubertiada, Mozart - 250, Händel & Haydn, cele cinci ediții ale Festivalului Internațional de Chitară, Festivalul Internațional de Bandoneon și Acordeon, Festivalul Seri cu orgă la Sala Radio, nu ar fi fost posibile fără contribuția deosebită a Orchestrei de Cameră Radio.

Numeroasele lucrări înregistrate, multe în primă audiție absolută, dintre care o parte fixate pe CD-uri, completează imaginea activității acestui ansamblu muzical. De numele Orchestrei de Cameră Radio este legată monumentala realizare a Integralei concertelor pentru pian și orchestră de W.A. Mozart, în versiunea interpretativă a pianistei Dana Borșan, un eveniment discografic în premieră absolută în istoria muzicii românești.

Repertoriul specific al formației s-a axat și pe promovarea unor lucrări mai puțin cunoscute, în primă audiție românească, oferta diversă și interesantă fiind unul dintre punctele de atracție pentru publicul meloman. La aceasta se adaugă și o bogată reprezentare a muzicii românești.

La faima ansamblului, de-a lungul istoriei sale de peste jumătate de secol, au contribuit aproape toți dirijorii români importanți, precum și maeștrii ce fac parte din elita vieții muzicale internaționale: Horia Andreescu, Enrique Garcia Asensio, Marco Balderi, Gabriel Bebeșelea, Jean Pierre Berlingen, Francois Xavier Bilger, Robert Bokor, Amaury du Closel, Iosif Conta, Peter Csaba, Lawrence Foster, Christopher Wareen Green, Leonid Grin, Tetsuji Honna, I.Ionescu-Galati, Cristian Mandeal, Camil Marinescu, Paul Meyer, Milen Nachev, Thomas Rösner, Roberto Salvalaio, Deja Savic, Gerd Schaller, Tiberiu Soare, Ralf Sochaczewsky, Neil Thomson, Gian Luigi Zampieri, Jin Wang ș.a.

S-a remarcat prezența unor soliști români de prestigiu din țară și din străinătate: Cristina Anghelescu, Dana Borșan, Dana Ciocârlie, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaș, George Crăsnaru, Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Valentin Gheorghiu, Daniel Goiți, Dan Grigore, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Horia Mihail, Eugenia Moldoveanu, Mariana Nicolesco, Adina Nițescu, Aurelian Octav Popa, Liviu Prunaru, Ion Ivan Roncea, Eugen Sârbu, Georgeta Stoleriu, Răzvan Suma, Eduard Tumagian, Alexandru Tomescu, Mihaela Ursuleasa, Lory Wallfsch, Bogdan Zvorișteanu, ș.a.

Se cuvin menționate și numele unor importanți oaspeți străini: Emanuel Abbühl, Dmitri Alexeev, Yossi Arnheim, Claudi Arimany, Pierre-Yves Artaud, Brigitte Balley, Igor Bezrodnii, Gabriel Bianco, Daniel Blumenthal, Vladimir Bunin, Grace Bumbry, Marc Coppey, Costas Cotsiolis, Christopher Czaya-Sager, Aniello Desiderio, Richard Galliano, Lorenzo Gatto, Elina Garanèa, David Grimal, Rivka Golani, Natalia Gutman, Monique Haas, Barbara Hendricks, Patricia Kopatchinskaja, Elisabeth Leonskaja, Misha Maisky, Carlo Marchione, Dominique Merlet, Alexis Mouzourakis, Vasso Papandoniou, Michel Portal, Susana Prieto, Hiroko Sakagami, Peter Soave, Pavel Steidl, Gerhard Reichenbach, Katia Ricciarelli, Michael Roll, Laura Vukobratovic, Andreas von Wagenheim, Sonia Wieder Atherton ș.a.

Promovarea tinerilor dirijori și interpreți români face parte din strategia de management a acestei orchestre constituite, la rândul său, preponderent din valoroși tineri muzicieni.

Turneele peste hotare în Rusia, Ucraina, Austria, Spania, Franța, Italia, Japonia, Grecia, Cipru, Germania, Coreea de Sud, înregistrările pe discuri, filmele de televiziune, participările la edițiile Festivalului Internațional George Enescu, ale Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi au fost apreciate de public și presa de specialitate.

Irina Sârbu

În funcție de repertoriul pe care îl abordează, Irina Sârbu își modelează vocea cu un timbru aparte, ușor de recunoscut, și își conduce imaginația improvizatorică în numeroase direcții, fiecare spectaculoasă în felul ei. Jazz-ul domină și își lasă amprenta asupra fiecărei melodii de la "Route 66" la "C'est si bon", de la "One note samba" la "Ciocîrlia" și "Hora staccato", de la melodica amplă și intens susținută a creației românești interbelice de genul "Zaraza" la percuția vocală care explodează imprevizibil, luminoasă și colorată ca un foc de artificii pe cel mai recent album al solistei - "Șapte Scări" - alături de ETHNOTIC Project. Prin ceea ce face cu talentul ei bine lucrat în mulți ani de studii de specialitate, Irina Sârbu se impune puternic în fața publicului și rămâne definitiv fixată în memorie. Datorită originalității și manierei de a prelucra melodiile devenite clasice sau de a cânta vocal într-un mod original și unic teme instrumetale din folclorul românesc, valoarea vocalistei este unanim recunoscută. A concertat atât în țară cât și în străinătate - New York, Washington, Paris, Atena, Madrid, Viena, Veneția, Bruxelles, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Milano - în recitaluri de club sau la festivaluri naționale și internaționale de jazz. Curioasă, într-o permanentă căutare de nou (deși îndragostită iremediabil de jazz-ul clasic), Irina Sârbu oferă mereu publicului programe interesante și originale.

Constantin Adrian Grigore

În perioada studiilor urmate în țară, apoi în Polonia la Academia de Muzică "Karol Lipinski", dirijorul Constantin Grigore a beneficiat de îndrumarea unor maeștri recunoscuți ai dirijatului: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galati și dirijorul polonez Marek Pijarowski.

Constantin Grigore s-a perfecționat printr-un stagiu de asistență la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011) sub îndrumarea maestrului Marek Janowski și ulterior (2012) la Bayerische Rundfunk și Munchner Philharmoniker, unde a participat la repetițiile și concertele susținute de Mariss Jansons, Bernard Haitink, Alain Gilbert, Paavo Jarvi, Lawrence Foster sau Vasily Petrenko, în paralel participând și la cursurile de fenomenologie susținute de Konrad von Abel.

Constantin Adrian Grigore a susținut concerte la pupitrul unor orchestre importante, atât din țară (Orchestra Simfonica a Filarmonicii "George Enescu", Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Națională Radio, Filarmonica de Stat "Moldova" din Iași, Filarmonica "Ion Dumitrescu" - Rm. Vâlcea, Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești, Filarmonica de Stat din Pitești, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica de Stat din Oradea, Orchestra Teatrului "Nae Leonard" din Galați, Orchestra Teatrului de Opera și Balet "Oleg Danovski", Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical din București) cât și de peste hotare (Polonia - Orchestra de Cameră "R-20" din Wroclaw, Filarmonica din Kielce, Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova sau Filarmonica "Serghei Lunchevici" din Chișinău).

De asemenea, este unul din membrii fondatori și dirijorul orchestrei de cameră "Camerata Regală", cu care a susținut numeroase concerte în România, dar și în Albania, Republica Moldova sau Polonia, iar în ianuarie 2016 a fost invitat de către Institutul Cultural Român, să susțină un concert la pupitrul Cameratei Regale, în MozartSaal din Konzerthaus Viena.

În anul 2017 a fost invitat la pupitrul Filarmonicii Regale din Liege, unde a susținut o serie de 7 concerte în Liege (Sala Filarmonicii), Bruxelles (Bozar), Ath, Ottignes și Namur.

Constantin Adrian Grigore a colaborat cu soliști de renume ai scenei muzicale precum Florin Croitoru, Rebekka Hartmann, Nicolae Licaret, Daniel Podlovschi, Gabriel Croitoru, Florin Ionescu Galați, Ilian Garnet, Aura Twarowska, Teodor Ilincai, Cristian Mogosan, Irina Iordachescu, Sergi Gimenez Carreras, Sorina Munteanu, Iulia Merca, Katarzyna Dondalska, Stefan Ignat, Ana Maria Donose, Cristina Anghelescu, Ioana Cristina Goicea, Raluca Ouatu, Tina Munteanu, Horea Haplea, Ingmar Anthony Lazar, Cristian Sandrin, Ioana Ilie, Laura Nicorescu, Anna Mirescu, Natalia Konik, Wictor Kociuban, Piotr Banasic, Alessandro Safina sau Corul National de Camera Madrigal.

Constantin Grigore a primit numeroase premii și distincții - ca șef de promoție al UNMB, premiul fundației "Frații Bucovineni" (2006), premiul I la concursul de interpretare "Garabet Avachian", semifinalist la Concursul de Dirijat "Jeunesses Musicales Bucuresti" - ediția 2010, precum și diverse diplome acordate de Guvernul României pentru colaborarea și coordonarea a numeroase proiecte culturale. A colaborat cu instituții de prestigiu ca Ministerul Culturii și Cultelor din România, Artexim sau ICR Varșovia.

În prezent, Constantin Grigore este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală.