ACUM:
13.00
Un cuvânt - o idee muzicală (R)
Urmează: 13.30 Festivalul Internațional „George Enescu”
Apoi: 15.30 Despre muzică și viață cu ... dirijorul Cristian Mandeal (R)

Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

'Dialogul generațiilor' la Concertele RRM - marți, 7 august 2018, de la ora 19.30

Publicat: vineri, 3 August 2018 , ora 12.04

Derulată sub genericul "Dialogul generațiilor", seara întâlnirii maeștrilor muzicii clasice românești cu tânăra generație a devenit o tradiție în cronologia Verilor magice. S-a întâmplat și în 18 iulie anul acesta, în cea de-a șaptea ediție, ca o reuniune în familie sub cupola Ateneului Român. Anul acesta alți membri s-au adăugat reuniunii, astfel: Iuliei, lui Ștefan și lui Marin Cazacu li s-a alăturat flautista Constanța Cazacu; cei trei pianiști din familia Gheorghiu - Valentin, Roxana și Valentina - au rămas în aceeași formulă, iar elementul nou, față de anul precedent, a fost adus de familia alcătuită din violoniștii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru.

Astfel, seara întâlnirii maeștrilor muzicii clasice românești cu tânăra generație a avut drept scop, atingând astfel sufletele celor prezenți sub cupola Ateneului Român, "familia".

"Un program pe gustul publicului", "o seară cu lucrări inedite" s-a spus depre opusurile prezentate combinând cu originalitate diverse formule și stiluri: muzică de cameră din perioada barocă și clasică ajungând în peisajul romantic și modern.

"Este o experiență în familie… o experiență plăcută ...am avut foarte multe de învățat de la maeștri." Astfel au privit ei, cei mai tineri instrumentiști experiența de a cânta alături de muzicieni renumiți, totodată membri ai familiei.

Îi veți urmări într-un interesant dialog al generațiilor la Concertele Radio România Muzical, marți, 7 august 2018, ora 19.30.


Jeanine Costache