ACUM:
15.00
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 16.30 Festivalul Internațional „George Enescu”
Apoi: 18.00 În universul muzicii

Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Mihaela Ursuleasa - Interpreta zilei de 8 martie la Arpeggio

Publicat: miercuri, 7 Martie 2018 , ora 16.21

Pianistica românească este, din păcate, prea bogată în destine frânte în mod dramatic la vârste multe prea tinere. Seria artiștilor atinși de geniu care au îndurerat lumea muzicală prin plecarea lor prematură - Carl Filtsch, Dinu Lipatti, Tudor Dumitrescu - se continua pe 2 august 2012 cu numele Mihaela Ursuleasa, care la doar 33 de ani, pleca spre o lume mai bună.

Născută la Brașov, în 1978, Mihaela Ursuleasa s-a afirmat ca un exemplu tipic de copil minune. A început să studieze pianul la vârsta de 5 ani și a fost încredințată profesoarei Stela Drăgulin, care "timp de 8 ani a modelat-o potrivit sistemului său personal al talentelor precoce", după cum considera într-un articol, prof. univ.dr. Lavinia Coman, într-un articol apărut în 2013 în revista Festivalului Enescu. Este perioada în care Mihaela Ursuleasa susține concerte pe cele mai importante scene ale țării, uluind publicul atunci când interpreta Concertul nr.3 de Beethoven sau Rapsodia pe o temă de Paganini a lui Rahmaninov. Lavinia Coman își amintește: "În fața pianului se afla o mogâldeață bruneta, prevăzută cu o claie mișcătoare de păr negru. Nu numai degetele, dar capul și trunchiul ei întreg se mișcau fără încetare într-un fel de beție a valurilor de foc ce veneau dinăuntrul ființei. Ceea ce ieșea din acest tumult era o curgere sonoră incredibilă. Sunetul era puternic, present și se înfigea în urechi cu o pregnanță uimitoare. Ca interpretare muzicală, totul era pus la punct, fiecare detaliu își găsea locul potrivit. Era un fel de miracol, pentru că, dacă închideai ochii, auzeai o interpretare pasională a lui Beethoven și a lui Rahmaninov, plină de strălucire virtuoză, a unui concertist matur, iar dacă te uitai pe scenă, te izbea frământarea unui mic vulcan gata de erupție dintr-o mână de copil. Între cele două imagini - cea sonoră și cea vizuală, nu-ți venea să crezi că ar putea exista vreo legătură."

Uimit de talentul excepțional al fetiței de 12 ani, Claudio Abbado i-a oferit șansa de a studia la Academia de Muzică din Viena, sub îndrumarea profesorului Heinz Mendjimorec, la clasa pentru pianiști concertiști. Într-un articol din publicația Spectacolul muzicii, apărut în 1996, Carmen Dincă Pârvan consemnează: "Tinerei artiste și mamei sale i s-au asigurat condiții corespunzătoare formării unui mare star: un apartament dotat cu un pian Bosendorfer, aparatură audio-video, CD-uri, multe cărți, accesul la repetiții și concerte la Berlin, Salzburg etc." Toate acestea prin sponsorizarea unei renumite firme de înregistrări.

La 16 ani, Mihaela Ursuleasa câștigă Marele Premiu al Concursului Clara Hasil de la Vevey, una dintre cele mai importante competiții internaționale. Urmează o carieră plină de succese, cu concerte pe cele mai importante săli din lume și cu înregistrări la cele mai importante case de discuri.

Trecerea la cele sfinte a Mihaelei Ursuleasa a șocat pe toată lumea, inclusiv publicul care umplea sălile la concertele tinerei pianiste. O hemoragie cerebrală a răpus-o pe 2 august 2012. După cum scrie Lavinia Coman: "A tăcut la vârsta de aproape 34 de ani, pe când ar fi trebuit ca viața matură abia să înceapă. A fost frumos... a rămas un vis."

Arpeggio, 8 martie, ora 10.00. 

Monica Isăcescu