Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Valery Gergiev, la Stockholm, în Festivalul Mării Baltice

Publicat: luni, 29 August 2016 , ora 23.40

 Baltica, un spațiu al mării care nu separă ci unește, care nu discriminează ci contribuie la schimburi de toate felurile, inclusiv culturale, spre beneficiul tuturor - iată ce au crezut cei care inițiau, în 2003, Festivalul muzical al Mării Baltice: Michael Tydén, fostul director al Sălii "Berwald" din Stockholm, Esa-Pekka Salonen, dirijor și compozitor și Valery Gergiev, dirijor și directorul Teatrului "Mariinsky" din Sankt-Petersburg; trei artiști ce reprezintă Suedia, Finlanda și Rusia și care servesc, prin muzică, deviza unei prosperități care vizează atât spiritul cât și bunăstarea materială, sub semnul lui "împreună".
 "Festivalul acționează în 3 zone geografice principale pentru a crea un viitor mai bun pentru regiunea Mării Baltice. Credem că muzica poate servi ca o bună platformă, și că poate iniția dezbateri ce pot aduce răspunsuri la întrebări profunde și dificile. Problemele de mediu ale Mări Baltice nu pot fi soluționate decât împreună. Și pentru ca asemenea decizii să aibă succes e nevoie de lideri potriviți care pot duce lucrurile la bun sfârșit și care pot arăta calea corectă." - se poate citi pe site-ul evenimentului.
 Locul de desfășurare este sala "Berwald" din Stockholm, acolo unde, în festival, au evoluat, de-a lungul anilor, Orchestra Mondială pentru Pace, Orchestra Teatrului Mariinski, Orchestra Divanului Occidental-Oriental, dirijorii Riccardo Muti, Daniel Barenboim, Daniel Harding - dar și cei deja amintiți.

Ei bine, ultima zi a lunii august vă prilejuiește întâlnirea cu unul dintre concertele ediției din 2016 a festivalului, care are loc între 28 august și 4 septembrie: Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Suedeze îl are pe Valery Gergiev la conducere într-un program integral Dmitri Șostakovici, reunind Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră și Simfonia a IV-a. Solist este tânărul pianist ucrainian, în vârstă de 32 de ani, Alexander Romanovsky. Un eveniment transmis în direct prin Uniunea Europeană de Radio, la "Scena europeană", miercuri, 31 august 2016, de la ora 20,00.

Ștefan Costache