Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Pentru prima dată o orchestră simfonică din China cântă în România, la Festivalul RadiRo!

Publicat: joi, 7 Iulie 2016 , ora 13.03
Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio - RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, va debuta pe 23 septembrie 2016 cu participarea în premieră a Orchestrei Simfonice din Shenzhen, China, care va susține concertul de deschidere!

Un semnal puternic de extindere a festivalului dincolo de spațiul european, concertul Orchestrei Simfonice din Shenzhen reprezintă primul concert al ansamblului în România și va aduce, tot pentru prima dată la București, două nume de referință din China: pianista Zhang Zuo, una dintre cele mai bine cotate soliste de origine chineză în plan internațional, și dirijorul Lin Daye, alături de violonistul român Gabriel Croitoru. În ideea promovării unui dialog viu între culturi, programul concertului va propune un mix între repertoriul românesc (Rapsodia nr. 1 de Enescu), și internațional (Rachmaninov, C. Saint - Saëns și Rimski Korsakov).

Fondată în 1982, Orchestra Simfonică din Shenzhen este astăzi unul dintre cele mai apreciate ansambluri din China. A susținut turnee pe patru continente și a colaborat cu dirijori și soliști de primă mărime ai scenei muzicale chineze și internaționale.

Dirijorul Lin Daye a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Dirijat Sir Georg Solti de la Frankfurt din 2012. A fost numit Dirijor Principal al Orchestrei Simfonice din Guangzhou în 2010 și a colaborat cu soliști de renume ca Vadim Repin, Sarah Chang, Midori, Ryu Goto, Gary Graffman, Lang Lang, Jean-Yves Thibaudet, Maxim Rysanov, Wang Jian și Shen Yang.

Pianista Zhang Zuo a cântat alături de orchestre prestigioase ca BBC Symphony, BBC Philharmonic, London Philharmonic, Belgium National Symphony, Los Angeles Philharmonic și în cadrul unor festivaluri ca BBC Proms, Ravinia Festival și Beethoven Festival. A câștigat locul I la prima ediție a Concursului pentru Pian din China. A fost premiată și în cadrul Bachauer International Artists Piano Competition din Statele Unite și la Queen Elizabeth Competition.

În concertul de deschidere a Festivalului RadiRo va evolua și violonistul Gabriel Croitoru, solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, cu o carieră care cuprinde peste o mie de apariții scenice. A fost aplaudat în recitaluri în Franța, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Statele

Unite. Începând din 2011, a susținut mai multe turnee naționale de anvergură, sub titlul "Duelul viorilor" (alături de Liviu Prunaru și Horia Mihail) și "Vioara lui George Enescu la sate" (alături de Horia Mihail).

Biletele și abonamentele la Festivalul RadiRo sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru mai multe informații despre Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio - RadiRo, vă rugăm să consultați site-ul www.radirofestival.ro.

Organizator: Radio România