Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concert cu casa închisă la Filarmonica Oltenia Craiova

Publicat: joi, 22 Februarie 2024 , ora 9.56

Un trio de succes - Alexandru Tomescu, Ștefan Cazacu, Sînziana Mircea - și dirijorul belgian Eric Lederhandler, la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Oltenia, vor oferi o seară de excepție vineri, 23 februarie 2024, de la ora 19:00. Evenimentul va avea loc cu casa închisă și va include în program faimoasa lucrare a lui Ludwig van Beethoven, Triplul concert în Do major pentru vioară, violoncel și pian, precum și Simfonia nr. 1 de Serghei Rahmaninov. Publicul este așteptat să participe la această seară memorabilă de muzică clasică la Filamonica Oltenia, unde pasiunea și virtuozitatea se vor întâlni într-un spectacol remarcabil.

Artiștii invitați au o carieră internațională deosebită, cei trei soliști impresionând publicul prin concertele prezentate până acum, de data aceasta interpretând cunoscuta creație beethoveniană care pune în valoare talentul și armonizarea celor trei muzicieni abil conduși de maestrul Eric Lederhandler, de asemenea, recunoscut la nivel mondial.

Eric Lederhandler - dirijor

Recent numit Dirijor Asociat la Teatro Goldoni Livorno, Eric Lederhandler își desfășoară activitatea muzicală în Italia, colaborând cu orchestre precum Orchestra di San Remo, Orchestra Sinfonica Siciliana și Orchestra Metropolitana di Bari. De asemenea, este primul dirijor străin numit Director Muzical al Orchestrei Simfonice a Jiangsu Symphony Orchestra din China.

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu:

Un artist de excepție, Alexandru Tomescu, însoțit de vioara sa Stradivarius Elder-Voicu, creează un univers sonor fascinant, dovedind versatilitatea sa prin proiecte precum "Paganini - înger sau demon". Întorcându-se în România după studii în Elveția și SUA, Alexandru Tomescu și-a propus și a reușit să schimbe percepția asupra muzicii clasice în țara sa natală.

Ștefan Cazacu - violoncelist:

Laureat recent în Germania și România, tânărul violoncelist Ștefan Cazacu se remarcă prin distincțiile obținute la Festivalul Internațional Dunărea - Donaufest și la Concursul Internațional George Enescu. Cu un palmares impresionant, Ștefan Cazacu va oferi o interpretare captivantă în acest trio de excepție.

Sînziana Mircea - pianistă:

Cunoscută ca Young Steinway Artist, Sînziana Mircea a avut un debut internațional de succes în Europa, America de Nord și Asia. Pianista româncă a impresionat publicul la Tokyo Metropolitan Theater și St Martin-in-the-Fields London, iar la doar 20 de ani a debutat cu succes la Carnegie Hall din New York.